O persoană rănită în atacul armat din zona unui târg de Crăciun din Strasbourg a murit duminică, astfel că bilanţul victimelor a ajuns la cinci morţi, anunţă autorităţile franceze citate de site-ul agenției Dpa.

Victima decedată duminică era din Polonia, a transmis Procuratura de la Paris. Nu este clar este vorba în acest caz de persoana care în urma atacului a fost declarată în moarte cerebrală.

Islamistul Chérif Chekatt, în vârstă de 29 de ani, presupusul autor al atacului armat a fost împuşcat mortal de poliţie joi seară, în cursul unei operaţiuni desfăşurate în zona Lazaret din Strasbourg.

Tot duminică, autoritățile i-au eliberat pe cei patru membri ai familiei presupusului atacator, poliția neavând până în acest moment dovezi care să permită arestarea lor, potrivit presei locale. Pe lângă rudele suspectului, poliția a reținut alte trei persoane, dintre care două au fost eliberate între timp.

Unsprezece persoane au fost rănite în atacul armat din Strasbourg, iar câteva dintre acestea sunt în continuare spitalizate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.