Fostul ministru al Justiţiei Ana Birchall spune, după decizia CCR privind amenzile date în starea de urgenţă, că se impune reforma constituţională și precizează că CCR ar fi trebuit să se întrunească atunci când a fost sesizată. „Avem un vid legislativ”, spune Birchall.

„Rămân la părerea mea că se impune, în regim de urgenţă, reforma constituţională. Ce se întâmplă în aceste zile este pur şi simplu iresponsabilitate şi îndemn la nesupunere civică subminând autoritatea statului român!”, a precizat fostul ministru al Justiţiei Ana Birchall.

Fostul ministru a mai subliniat că CCR ar fi trebuit să se întrunească atunci când a fost sesizată.

„În al doilea rând, avem un vid legislativ deoarece CCR <a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă sunt neconstituţionale>”. În al treilea rând, rezultă că prin decretul prezidenţial se pot restrânge drepturi, norma fiind păstrată, dar de fapt nu se pot, că se pot doar prin lege. De noaptea minţii! Legea organică, transpunând art.93 din Constituţie, dă în competenţa Preşedintelui instituirea, prin decret prezidenţial, a stării de urgenţă, care presupune inclusiv stabilirea măsurilor concrete de primă urgenţă care urmează a fi luate şi identificarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale al căror exerciţiu va fi restrâns. Restrângerea exerciţiului unor drepturi nu se realizează prin decretul Preşedintelui”, mai spune Birchall.

CCR a decis, miercuri, la sesizarea Avocatului Poporului, că amenzile primite pentru nerespectarea stării de urgenţă sunt neconstituţionale.

VIATenews
SURSĂMediafax
SHARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.