Deputații vor vota, marți, de la ora 13.30, moțiunea simplă „S.O.S sectorul energetic! PSD și ALDE duc România în beznă!” prin care PNL cere demisia ministrului Energiei Anton Anton, din cauza situația din sectorul energetic.

La dezbaterile moțiunii din plenul Camerei Deputaților de luni, ministrul Energiei Anton Anton a declarat că deși există șapte proceduri europene de infringement pentru România privind domeniul Energiei, ministerul de resort a închis și mai multe proceduri de acest fel.

El a mai spus că s-a luptat cu „mulți birocrați din multe locuri” să deblocheze proiecte de Guvern privind extinderea rețelelor de gaze.

„Spuneți că eu blochez extinderea rețelelor de gaze naturale în țară și că n-am venit cu o strategie de creștere de consum de gaz în țara asta. Aici chiar mă faceți să râd, pentru că unele proiecte cu care m-am luptat din prima zi ca ministru au fost proiectul de extindere rețelelor naturale din gaze. Am avut cu cine să mă lupt, mulți birocrați din multe locuri dar până la urmă lucrurile s-au rezolvat. Metodologia s-a aprobat în Guvern înainte ca PNL să depună moțiunea, ca să fie clar. S-a publicat după ce PNL a depus moțiunea. Din păcate, sunt prea mulți români în această situație în care n-au gaze. Noi n-avem decât o treime din populația țării care n-are acces la rețelele de distribuție de gaze. Sunt trei mari consecințe care se desprind din această deblocare finalizată: mai mulți români aduși în rețeaua de gaze, un consum mai mare de gaze în România, mai mult gaz care va fi extras din Marea Neagră va rămâne acasă”, a afirmat ministrul Energiei.

Deputatul ALDE a mai afirmat că Președinția României la Consiliul UE a închis dosarul european al Directivei de gaze într-un timp record, fapt ce n-a fost reușit înainte.

Anton a susținut că textul moțiunii nu poate fi numit document pentru că este plin de injurii și anunță sfârșitul lumii. Ministrul Energiei a mai spus că aleșii PNL „au redus limba română la prea puține cuvinte și substanță”.

De asemenea, ministrul a precizat că PNL minte când susține că 15.000 de mineri vor rămâne fără locuri de muncă. Anton Anton a mai spus că și coaliția PSD-ALDE a fost îngrijorată de creșterea prețului la energie și de aceea Guvernul a adoptat OUG 114 prin care a fost limitată creșterea prețului pentru un interval de trei ani.

Liberalii îi reproșează ministrului Energiei situația sectorului privat.

„Partidul Național Liberal (PNL) este profund îngrijorat de situația sectorului energetic. Prețurile la energie au crescut mult în ultimii ani, iar securitatea energetică a țării este în pericol, în principal din cauza lipsei investițiilor în sector. România a început să importe tot mai multă energie electrică și gaz natural. Ne dorim ca prin moțiunea -S.O.S. sectorul energetic! PSD și ALDE duc Romania în beznă!- să generăm o dezbatere consistentă în Parlamentul României în legătură cu situația sectorului energetic, un domeniu strategic pentru economia țării noastre. Este nevoie de sinceritate și nu de minciună! PSD și ALDE trebuie să înceteze să mai mintă, așa cum au făcut în programul de guvernare 2018-2020! Este nevoie de un moment al adevărului!”, potrivit textului moțiunii simple.

PNL își exprimă, de asemenea, îngrijorarea față de prețurile crescute ale energiei electrice.

„Prețurile finale la energie electrică au crescut cu peste 20% în 2018 față de nivelul din 2015. Prețurile finale la gaz natural au crescut cu peste 15%. Aceasta este consecința faptului că Guvernul PSD-ALDE a crescut taxele, a creat un haos legislativ, iar consumatorii nu își cunosc drepturile pe care le au într-o piață liberă. Mai grav este că piața a fost afectată de distorsiuni majore întrucât atât ANRE, cât și companiile mari în care statul român este acționar majoritar sau semnificativ, au fost deprofesionalizate și politizate prin angajarea “în masă” a unor rude, apropiați sau oameni de partid ai liderilor PSD-ALDE”, conform sursei citate.

Un alt subiect amintit de PNL în moțiunea simplă la adresa lui Anton Anton se referă la securitatea energetică a țării.

„PNL este profund îngrijorat de securitatea energetică a țării. Recent, aproape jumătate dintre locuitorii orașului Brașov au rămas, ore întregi, fără energie electrică după ce o stație de transformare a cedat, luând pur și simplu foc, din cauza lipsei investițiilor la Electrica, companie în care statul are putere de decizie, pentru că deține 48,8% din acțiuni. În tot acest timp, preocuparea adevăratului ministru al energiei, Daniel Chițoiu, era cum să mărească la un nivel obraznic indemnizațiile oamenilor puși de ALDE în conducerea Electrica SA. Vorbim despre indemnizații de 10 000 – 15 000 de euro pe lună, adică de peste 20 de ori mai mari decât cele ale Enel România sau Engie, în profund dispreț față de milioanele de români și miile de angajați ai Electrica S.A. care supraviețuiesc, de la o lună la alta, cu salariul minim pe economie. Nea Gicu Jupânu’ Iorga, șeful clubului de table din Giurgiu și mâna dreaptă a domnului deputat ALDE Toma Petcu, va încasa 10 000 de euro în fiecare lună pentru două ore lucrate la Electrica. Și dacă cineva va îndrăzni să-l dea afară, compania îi va plăti sute de mii de euro despăgubiri! Este strigător la cer! Chiar nu vă e rușine?”, susțin liberalii în moțiune.

Partidul condus de Ludovic Orban acuză Executivul că blochează producția națională proprie de gaze naturale.

„Guvernul PSD-ALDE blochează producția națională proprie și dă țara pe mâna rușilor, făcând-o dependentă de resursele din import! PNL este profund îngrijorat de asaltul PSD-ALDE asupra companiilor energetice. Singura preocupare a alianței PSD-ALDE este plasarea de oameni incompetenți și obedienți, fii sau fiice, veri sau verișoare, amante, nore sau gineri în funcții de decizie în companiile din domeniul energetic și sifonarea de bani pentru clientela politică a PSD-ALDE”, conchide sursa menționată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.