Programul „România Educată” este un proiect care ar trebui să constituie baza viitoarei Legi a Educaţie, spun reprezentanţii părinţilor. De cealaltă parte, unii profesori susţin că pentru a realiza propunerile programelor trebuie de lucrat mult cu profesorii şi studenţii de la pedagogie.

“Ideile sunt bune dar trebuie multă grijă la implementarea lor, să nu devină nişte şabloane şi atât. Va trebui să se facă o formare mai bună asupra profesorilor. Spun asta pentru că pe specialitate fiecare dintre noi suntem bine pregătiţi. Partea de pedagogie şi psihologie am învăţat-o fiecare la catedră. Acolo ar trebui mult mai mult lucrat, la nivelul universitar”, a declarat, pentru MEDIAFAX, directorul Şcolii Gimnaziale “Sfinţii Voievozi” din Capitală, Daniela Mărioara Voinea.

“Este un proiect muncit care va pune baza pe integrarea tinerilor absolvenţi, pe piața muncii. Este cel mai dezbătut proiect din ultima perioadă de timp, la care au participat toţi actorii relevanţi din sistemul educational. Consider ca ar trebui să constituie baza viitoarei legi a Educaţiei Naţionale”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Iulian Cristache, președintele Federației Asociațiilor de părinți din învățământul preuniversitar.

“Din păcate, în aceste domenii ca educaţia de viitor, încercăm să avem forme fără fond. Adică, foarte multe lucruri corecte de altfel, dar mult mai multă vorbărie decât ce trebuie făcut corect. E clar că ce trebuie de evidenţiat sunt fondurile şi calitatea profesorilor. Restul lucrurilor sunt corecte şi bine făcute. Sper ca cei care în continuare se vor ocupa de el să fie oameni deştepţi şi să înţeleagă despre ce este vorba”, a spus, pentru MEDIAFAX, profesorul de matematică şi coordonatorul Lotului Olimpic Național de Matematică, Radu Gologan.

De asemenea, profesorul mai spune că din program lipsesc multe lucruri, cum ar fi componenta digitală.

“Şcoala nu va fi importantă prin faptul că dă aptitudini sau cunoştinţe, cum spun ei, ci va fi importantă prin a le deschide mintea în aşa fel încât în fiecare moment să poată schimba rapid meseria şi să înveţe ceva nou. (…) Sunt lucruri în raport care dacă vor fi luate în considerare pot revoluţiona sistemul de învăţământ. Sunt şi lucruri formale cum ar fi reuşita la Bacalaureat să depăşească 70%. Asta depinde multe de subiectele care vor fi”, a explicat Radu Gologan.

“Solicităm tuturor partidelor parlamentare să își asume aplicarea rezultatelor finale, lăsând deoparte disputele politice care pot deveni ridicole. Îndemnăm la responsabilitate socială, la dialog și colaborare, indiferent de „războaiele” care se poartă în și între instituțiile statului, astfel încât sistemul de învățământ românesc să devină un exemplu veritabil pentru celelalte state, din întreaga lume”, a spus, pentru MEDIAFAX, preşedintele Consiliului Naţionale al Elevilor, Petru Apostolaie.

Programul „România Educată”, lansat miecuri la Cotroceni de președintele Klaus Iohannis, propune măsuri până în anul 2030, precum o rata de promovare de cel puțin 80% a testării de la finalul educației gimnaziale și 75% cea de promovare a examenului de bacalaureat din totalul colectivității.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.