Dosarul copilului mort după anestezie a fost preluat, joi, de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, iar cercetările în acest caz se fac pentru ucidere din culpă. Deocamdată nu a fost nimeni pus sub acuzare, ancheta fiind pentru faptă.

Poliția Argeș a transmis că după moartea copilului de 4 ani, în urma unei proceduri medicale stomatologice, s-a schimbat încadrarea juridică, cercetările fiind făcute în prezent pentru ucidere din culpă.

Sursa citată arată că cercetările se fac in rem, pentru faptă.

„Încă de zilele trecute au fost luate toate măsurile pentru conservarea tuturor mijloacelor de probă, iar la momentul de față se așteaptă concluzii de natura tehnică, care vor fi trase în urma verificărilor Direcției de Sănătate Publică”, arată Poliția Argeș.

Cercetările continuă, sub supravegherea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

Copilul de 4 ani, care a intrat în comă, după ce a fost anesteziat la stomatologie, în Pitești, a murit, miercuri, la Spitalul „Grigore Alexandrescu”, după un stop cardio-respirator, au anunțat reprezentanții unității medicale.a

VIAtenews
SURSĂmediafax
SHARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.