Investigația privind încălcarea legislației în domeniul concurenței de către Facebook este getionată de Comisia Europeană fiindcă au fost afectate mai multe state membre și este posibil ca și companiile românești să fi avut de suferit, a declarat, joi, Bogdan Chirițoiu, președintele CC.

“Este un subiect care este gestionat de Comisia Europeană. Avem aceleași reguli de concurență în întreaga Uniune Europeană și cazurile care afectează mai multe state membre sunt gestionate de Comisia Europeană. Acesta este un caz care nu se limitează la piața românească. Probabil că sunt afectate și companii românești. Nu ni s-au cerut informații de către Comisia Europeană pe acest subiect”, a declarat, joi, Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței (CC).

Reamintim faptul că, executivul comunitar a amendat Facebook cu 110 milioane de euro pentru că au transmis informaţii înşelătoare în timpul unei analize derulate pentru achiziţia serviciului de mesagerie WhatsApp, în 2014, conform Reuters.

Astfel, Facebook a informat reglementatorii în august 2014 că nu va putea să stabilească o compatibilizare a conturilor utilizatorilor celor două companii, a spus UE.

Comisia Europeană susţine acum că acest lucru era posibil, din punct de vedere tehnic, la acea vreme, iar angajaţii Facebook erau conştienţi de această posibilitate.

Sursa: Mediafax

SHARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.