Persoanele care citesc o carte în autobuzele, troleibuzele şi tramvaiele din Cluj-Napoca, vor beneficia de transport în comun gratuit, acţiunea fiind iniţiată cu ocazia Salonului de Carte Bookfest, transmite corespondentul TENEWS.

Potrivit unui comunicat al Bookfest transmis, joi, gratuitatea se aplică pe toată durata zilei de vineri doar călătorilor care citesc o carte tipărită, nu și ebook sau audiobook.

„Cu ocazia celei de-a șaptea ediții a Salonului de Carte Bookfest Cluj-Napoca, campania de promovare a lecturii <<Cărțile pe față>>, în parteneriat cu Primăria Cluj-Napoca și Compania de Transport Public (CTP), revine în sprijinul clujenilor iubitori de carte. Astfel, toți cei care vor circula, vineri, cu mijloacele de transport în comun din municipiu, vor beneficia de gratuitatea călătoriilor dacă citesc o carte în autobuz, troleibuz sau tramvai. Gratuitatea se aplică pe toată durata zilei și numai călătorilor care citesc o carte tipărită, nu și ebook sau audiobook”, se arată în documentul citat.

Salonul de Carte Bookfest Cluj-Napoca se desfăşoară în perioada 6 – 9 septembrie la Centrul Cultural Casino din Parcul Central „Simion Bărnuțiu” din municipiu, intrarea publicului fiind liberă.

În cadrul Salonului participă peste 20 de expozanți, printre care unele dintre cele mai importante edituri din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.