Congresul SUA a înregistrat, miercuri, o rezoluție prin care susține asocierea Republicii Moldova la Uniunea Europeană și cere Federației Ruse să-și retragă trupele și munițiile din regiunea Transnistria, relatează site-ul deschide.md.

“Congresul SUA îndeamnă conducerea Federației Ruse să se abțină de la amenințări economice sau de la exercitare a presiunilor asupra Moldovei, precum să înceteze orice acțiuni care susțin mișcările separatiste de pe teritoriul Republicii Moldova”, se menționează în rezoluția SUA.

Documentul mai specifică faptul că Statelor Unite susțin procesul de reintegrare pe cale pașnică a regiunii din stânga Nistrului, oferindu-i acesteia statut special în cadrul țării.

“Îndemnăm conducerea Federației Ruse să-și onoreze obligațiile asumate la Summitul de la Istanbul din 1999 și să-și retragă trupele și munițiile de pe teritoriul recunoscut internațional al Moldovei”, se menționează într-un punct al rezoluției.

În rezoluție se mai spune că SUA susțin lupta Republicii Moldova cu acțiunile de dezinformare desfășurate de către anumite state din Europa de Est în mass-media naționale.

Partidul Democrat din Moldova a salutat înregistrarea în Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA a unei rezoluţii în favoarea Republicii Moldova, depusă de către congresmenii David Price şi Pete Olson.

“Considerăm binevenită menţionarea într-un document oficial, înaintat legislativului american, a sprijinului SUA pentru integritatea teritorială a ţării noastre şi rezolvarea conflictului transnistrean, precum şi a dorinţei de intensificare a cooperării moldo-americane. Ne exprimăm, de asemenea, aprecierea pentru faptul că acest document reafirmă dreptul Moldovei de a-şi stabili parteneriatele externe <fără constrângeri sau presiuni din exterior>, inclusiv în ceea ce priveşte aprofundarea relaţiilor ţării noastre cu Uniunea Europeană. Notăm, în acelaşi timp, că prietenii americani ai Moldovei sunt alături de ţara noastră în eforturile ei de consolidare a democraţiei, de dezvoltare economică, de continuare a reformelor, dar şi de creştere a securităţii energetice şi de protejare a spaţiului informaţional”, se arată într-un comunicat al PD.

Luni, secretarul general al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa, ambasadorul Thomas Greminger, a declarat că OSCE va sprijini Republica Moldova privind retragerea trupelor ruse din regiunea Transnistria.

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.