Un bărbat în vârstă de 36 de ani din Constanța a fost reținut pentru 24 de ore, după ce a condus beat și cu permisul suspendat. Șoferul a fost prins în timpul unei razii a polițiștilor constănțeni, care au dat, în total, amenzi de 30.000 de lei și au ridicat două certificate de înmatriculare.

Potrivit IPJ Constanța, polițiștii din municipiu au făcut, sâmbătă, o razie pentru prevenirea comerțului ilicit și combaterea încălcării normelor de conviețuire socială.

Astfel, peste 45 de polițiști au acționat în sistem integrat în 53 de locuri și medii de interes operativ, precum localuri publice, piețe și parcuri, ocazie cu care au fost legitimate 171 de persoane, dintre care 17 au fost conduse la sediile de poliție, în vederea stabilirii identității și luării măsurilor legale care se impun, alte 7 persoane fiind amprentate și fotografiate.

Pe parcursul activității, polițiștii au aplicat 86 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 29.240 de lei. Totodată, au fost confiscate bunuri, în valoare de 4.419 de lei, respectiv 198 de pachete cu țigarete și 1.365 de kg de legume și fructe.

În ceea ce privește activitatea rutieră, polițiștii au oprit și verificat 77 de autoturisme, fiind ridicate 2 certificate de înmatriculare. Polițiștii rutieri au constatat în flagrant două infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.

Totodată, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție au depistat un bărbat, în vârstă de 36 de ani, din Constanța, care a condus un autoturism, pe DN 3C, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice și fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că șoferul a mai fost prins în 30 august conducând sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost reținut pe o perioadă de 24 de ore, urmând ca duminică să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

SHARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.