Fostul şef al Casei Naţionale de Pensii, Doina Pârcălabu, a explicat cu cât vor scădea pensiile speciale după impozitarea progresivă votată de parlamentari. Astfel, economia făcută de stat la o pensie de 8.000 de lei este de doar 1.500 de lei.

Doina Pârcălabu, fost şef al Casei Naţionale de Pensii, a tradus în cifre ce înseamnă impozitarea progresivă a pensiilor speciale.

Spre exemplu, un pensionar care avea o pensie specială de 8.000 de lei, va încasa, pe viitor, 6.650 de lei, faţă de 7.400 de lei cât ia acum.

Cine are acum o pensie de 9.000 de lei, rămâne cu 6.800 de lei.

Cele mai mari reduceri sunt la categoria pensionarilor de lux. De exemplu, o pensie de 10.100 de lei devine 7.100 de lei, una de 19.100 de lei va deveni de 8.600 de lei. Cea mai mare pensie de parlamentar, de 12.000 de lei, se reduce la 7.250 de lei.

Doina Pârcălabu recunoaşte că economiile la buget nu sunt consistente.

„Cei mai afectaţi sunt cei cu pensile cele mai mari. Economia la buget nu este foarte consistentă pentru că nu discutăm de un număr foarte mare de persoane. Cred că principiile avute în vedere se referă la restructurarea cheltuielilor bugetare”, a spus Doina Pârcălabu.

Președintele Klaus Iohannis nu a anunţat dacă va promulga sau nu legea. „În esenţă este o măsură care trebuie bine judecată. Cred ce este o discuţie care e un pic mai amplă şi cu ocazia verificării acestei legi o să mai fac câteva afirmaţii”, a spus preşedintele statului.

Calcul pensii impozitate:

Pensie actuală – 8.000 de lei
Pensie totală impozitată – 6.650 de lei

Pensie actuală – 9.000 de lei
Pensie totală impozitată – 6.800 de lei

Pensie actuală – 10.100 de lei
Pensie totală impozitată – 7.100 de lei

Pensie actuală – 12.800 de lei
Pensie totală impozitată – 7.550 de lei

Pensie actuală – 16.400 de lei
Pensie totală impozitată – 8.150 de lei

Pensie actuală – 19.100 de lei
Pensie totală impozitată – 8.600 de lei

Pensie specială de parlamentar cu 3 mandate

Pensie actuală – 12.000 de lei
Pensie totală impozitată – 7.250 de lei

VIAtenews
SURSĂmediafax
SHARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.