Farul a pierdut luni seară la Ploiești, împotriva Petrolului cu scorul de 2-1. Golul constănțenilor a fost marcat de Marius Tudorică în minutul 20 printr-un șut de la 25 de metri din lovitură liberă, când portarul ploieștenilor, Tordai a scăpat mingea în poartă. Farul nu a știut să gestioneze avantajul, iar după numai șase minute, Roumadi și-a introdus mingea în proprie poartă. Deși, marinarii au luat cu asalt poartă Petrolului, tabela a rămas intactă până la pauză. În minutul 59 s-a întâmplat cea mai controversată faza a partidei, când arbitrul Marius Naidin a dictat lovitură de la 11 metri după un presupus fault al portarului constănțenilor în propriul careu. Atacantul “lupilor galbeni”, Arnăutu a reușit să înscrie din penalty.  De asemenea, în minutul 71, jucătorul Farului abia intrat în teren, Fotescu scapă doar cu un cartonaș galben după o intervenție dură asupra lui Danci.

Per total, meciul a fost presărat cu gafe majore și de-o parte și de alta. Farul rămâne în urma acestei partide pe locul 15, la limita retrogradării, iar Petrolul urcă până pe locul patru la doar trei puncte distanță de liderul Chindia Târgoviște.

Finanțatorul echipei de la malul marii, Ciprian Marica nu a dorit să comenteze prea mult arbitrajul imediat după meci, însă a felicitat jucătorii Farului după prestația și ambiția  de care au dat dovadă în teren.

„Nu doresc să comentez arbitrajul, însă acum îi înțeleg pe finanțatorii echipelor de fotbal în legătură cu ce simt după astfel de partide. Mie nu mi s-a părut că a fost penalty la aceea fază.”, a spus Ciprian Marica imediat după meci.

Marica a fost aprobat de către fostul arbitru internațional, Ion Crăciunescu imediat după terminarea meciului în direct la emisiunea „Digi Sport Special”, când faza a fost analizată în amănunt.

Sursa foto: Facebook FC Farul Constanța

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.