Echipele de negociatori democrați și republicani au anunțat luni seară că au ajuns la un acord de principiu privind finanțarea administrației federale și evitarea declanșării unui nou blocaj guvernamental parțial, informează agenția The Associated Press.

Acordul de principiu a fost anunțat la capătul unor discuții intense, după ce congresmenii au reușit să depășească impasul creat de cererea democraților privind limitarea numărului de imigranți arestați de autoritățile federale.

Acordul trebuie să primească acum și sprijinul președintelui SUA, Donald Trump, al cărui consimțământ este necesar pentru a se evita declanșarea unei noi perioade de blocaj guvernamental parțial.

Activităţile a numeroase agenţii guvernamentale federale din Statele Unite au fost blocate anul acesta timp de 35 de zile, din cauza faptului că Donald Trump şi liderii Congresului nu au ajuns la un acord prin care să fie finanţată construirea unui zid la frontiera dintre Statele Unite şi Mexic. Donald Trump cere 5,7 miliarde de dolari pentru acest proiect controversat, promis în campania electorală din 2016.

Aproximativ 800.000 de angajaţi ai agenţiilor guvernamentale federale din Statele Unite au fost afectaţi direct de blocajul bugetar, neprimind salariile.

„Am ajuns la un acord de principiu” privind finanțarea programelor de securitate la frontieră până pe 30 septembrie, a declarat senatorul republican Richard Shelby.

Surse familiare cu negocierile au relatat pentru The Associated Press că acordul de principiu prevede alocarea de 1,375 miliarde de dolari pentru construirea de noi bariere de securitate. Această sumă este cu mult mai mică decât cea solicitată de președintele Trump, care cere 5,7 miliarde pentru construirea unui zid de-a lungul a peste 320 de kilometri de frontieră.

Pe de altă parte, democrații au renunțat la propunerea de limitare numărului de imigranți arestați de autoritățile federale.

Liderii celor două partide nu au oferit detalii despre prevederile acordului.

Nu este clar dacă președintele Trump va aproba acordul, care oferă mult prea puțin pentru a permite realizarea proiectului său privind zidul de la frontiera cu Mexicul.

Aflat la un miting în orașul de frontieră El Paso, Texas, în cursul căruia a susținut că zidul este necesar pentru a proteja cetățenii americani de infractorii violenți, de droguri și de un „asalt nemaipomenit” al caravanelor de imigranți, Trump le-a spus participanților că a auzit despre progresele înregistrate la Washington.

„Poate că s-au realizat progrese – poate că nu (…) Dar să știți – oricum construim zidul”, a declarat președintele Donald Trump.

VIATenews
SURSĂMediafax
SHARE

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.