Deputații din Comisia de apărare se vor întruni marți, pe ordinea de zi fiind și solicitarea PNL de a o invita la audieri pe ministrul de Interne, Carmen Dan, în legătură cu intervenția jandarmilor la protestul din 10 august, a declarat pentru MEDIAFAX, președintele forului legislativ, Dorel Căprar.

“Am trimis o convocare pentru mâine, la ora 10.00. O să fiu și eu prezent. Avem câteva proiecte legislative de discutat, dar o să discutăm și solicitările lor (ale liberalilor – n.r.)”, a afirmat, pentru MEDIAFAX, deputatul PSD, Dorel Căprar.

Deputatul PNL, Ovidiu Raețchi, a declarat, luni, că liberalii vor cere audierea ministrului de Interne, Carmen Dan, și a șefului Jandarmeriei, Sebastian Cocoș, în Comisiile pentru apărare ale Camerei Deputaților și Senatului pentru a afla cine sunt vinovații pentru violențele de la mitingul de pe 10 august din Piața Victoriei.

Am discutat cu colegul meu din USR și vom solicita chiar astăzi o întâlnire a Biroului de conducere al Comisiei și emiterea de invitații pentru ședința de mâine, pentru conducerea MAI, doamna Carmen Dan, pentru secretarii de stat care au în coordonare domeniul Jandarmeriei și domeniul intervențiilor de urgență de tip ISU, tot ce înseamnă conducerea Jandarmeriei, Broigada specială și de asemenea, sigurm, mâine e greu dar în perspectiva unei alte întâlniri, manifestanți care au devenit victime ale violențelor și care trebuie să își povestească experiențele în fața Parlamentului”, a spus Raețchi, vicepreședinte al Comisiei pentru apărare a Camerei Deputaților.

La rândul său, senatorul PNL, Marcel Vela, președinte al Comisiei pentru apărare a forului superior al Parlamentului a anunțat că va solicita Biroului permanent aprobarea desfășurării activității Comisiei pentru audierea lui Carmen Dan și a conducerii Jandarmeriei.

“Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Senat va solicita Biroului permanent al Senatului aprobarea desfășurării activității comisiei, astfel încât să desfășurăm aceste proceduri de audiere, de dezbatere și de analiză a ceea ce s-a întâmplat în seara de vineri în Piața Victoriei. Persoanele pe care le vom invita sunt cele care pot da detalii, amănunte, tot ceea ce ține de desfășurarea mitingului din 10 august. O să începem cu prefectul Capitalei, apoi cu șeful dispozitivului de jandarmi din Piața Victoriei, evident urmate și de conducerea Jandarmeriei și în final cu doamna ministru Carmen Dan”, a explicat senatorul Marcel Vela, președintele Comisiei pentru apărare din cadrul Senatului.

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a precizat, sâmbătă, că intervenția jandarmilor la protestul de vineri din Piața Victoriei a fost una justificată și că acțiunile forțelor de ordine au fost un exemplu de restabilire a ordinii publice practicat în orice alt stat democratic.

“Acțiunea nu a fost o dispută între jandarmi și cetățenii pașnici care au dorit să protesteze. Cei care s-au împotrivit aseară nu au avut nimic de-a face cu diaspora. Vorbim de huligani periculoși. (…) În orice alt stat european, unde astfel de conflicte violente au loc mult mai frecvent ca în România, statul intervine în forță pentru restabilirea ordinii și siguranței publice. Toți cetățenii au avut ocazia să vadă cum se desfășoară astfel de intervenții de restabilire a ordinii publice în orice alt stat democratic. Orice om normal care a urmărit eveniementele de aseară a putut constata că intervenția în forță a fost justificată de provocările și violențele acelor huligani”, a declarat Carmen Dan.

Jandarmii au intervenit în forță, vineri seara, cu gaze lacrimogene și tunuri de apă, în Piața Victoria, pentru a dispersa protestatarii anti-PSD aflați în fața sediului Executivului. Peste 450 de persoane, între care 35 de jandarmi, au primit îngrijiri medicale din partea echipajelor SMURD, vineri, la protestul din Piața Victoriei. Dintre acestea, 40 au fost transportate la spital cu diverse traumatisme, trei dintre ei având arsuri de până la 15% din suprafaţa corpului.

Mai multe persoane care au participat la mitingul din 10 august s-au prezentat, luni, la Parchetul Militar, pentru a depune plângeri împotriva jandarmilor. Protestatarii acuză forțele de ordine că vineri seară s-au comportat abuziv și au lovit manifestanții fără motiv.

Procurorii militari au anunțat că procuror în jur de 30 de protestatari au depus plângeri împotriva jandarmilor, care vor fi reunite într-un singur dosar penal pentru purtare abuzivă și abuz în serviciu. Procurorii au cerut imagini inclusiv de la victime și vor începe audierile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.