Doi cetățeni sirieni, apropiați ai unor grupări jihadiste, inclusiv Daesh, au fost identificați de SRI, Curtea de Apel București (CAB) declarându-i, joi, persoane indezirabile pentru opt ani pe cei doi bărbați „implicați în activități generatoare de riscuri teroriste”.

„Operațiunea derulată de SRI a relevat faptul că cei doi suspecți, A.H. și A.H., au fost angrenați în România în acțiuni sistematice de promovare agresivă a ideologiei jihadiste specifice grupărilor teroriste active pe frontul din Siria. De asemenea, aceștia au facilitat pătrunderea ilegală în țara noastră a unor conaționali, dintre care unii erau deja semnalați având conexiuni teroriste”, potrivit unui comunicat de presă al Serviciului Român de Informații (SRI).

Ofițerii SRI și procurorii au solicitat instanței să impună interdicția în cazul cetățenilor sirieni de a mai intra pe teritoriul României.

Cererea a fost analizată de Curtea de Apel București care a decis, joi, să-i declare indezirabili pe Hasan Alferdawi și Hamzah Alferdawi.

„Declară ca indezirabili pentru un interval de opt ani pe pârâții Hasan Alferdawi și Hamzah Alferdawi. Interzice autorităților statului român ca, în executarea măsurii de declarare a indezirabilității, să procedeze la o returnare prin îndepărate sub escortă a celor doi pârăți către Siria pe durata conflictului armat din acest stat, permițânu-le îndepărtarea prin escortă către orice altă destinație”, conform deciziei Curții de Apel București.

Decizia instanței este executorie, dar poate fi contestată în termen de 10 zile cu recurs.

Potrivit SRI, în perioada de monitorizare, cei doi bărbați au avut inclusiv deplasări repetate în Siria, în cadrul cărora au stabilit și au cultivat relații apropiate cu membri ai unor grupări jihadiste, inclusiv Daesh.

„Din evaluarea informațiilor culese de SRI s-a concluzionat că există riscuri asociate terorismului, astfel încât s-a luat decizia îndepărtării celor doi suspecți de pe teritoriul României”, conform sursei citate.

În acest caz s-a cooperat cu Ministerul Afacerilor Interne (Inspectoratul General pentru Imigrări), precum și cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.