Preşedintele american, Donald Trump, l-a catalogat drept „foarte stupid” pe ambasadorul Marii Britanii la Washington, Kim Darroch, pe care Guvernul Theresa May îl susţine în pofida polemicilor apărute după ce a numit „ineptă” Administraţia SUA.

„Ambasadorul sonat pe care Marea Britanie l-a impus Statelor Unite nu este o persoană de care să fim încântaţi, este un tip foarte stupid. Ar trebui să vorbească în ţara sa, cu premierul Theresa May despre eşecul negocierilor pe tema Brexit, nu să se supere de criticile mele referitoare la modul deficitar în care a fost gestionat dosarul”, a transmis Donald Trump marţi prin Twitter.

Guvernul Theresa May a semnalat că îl susţine în continuare pe ambasadorul britanic de la Washington, deşi acesta a numită „ineptă” Administraţia Donald Trump, lucru care a atras furia liderului de la Casa Albă. „Nu putem schimba un ambasador la cererea ţării-gazdă. Sarcina ambasadorilor este de a oferi o evaluare onestă asupra a ceea ce se întâmplă în ţara respectivă”, a declarat, pentru BBC, William Hague, unul dintre liderii Partidului Conservator şi fost ministru de Externe. Guvernul de la Londra încearcă să afle cum au ajuns în presă afirmaţiile pe care ambasadorul le-a făcut în rapoarte confidenţiale despre situaţia politică din SUA.

Donald Trump a declarat că ambasadorul Kim Darroch „nu este plăcut şi nici bine văzut” în Statele Unite, acuzând-o pe Theresa May că „a făcut o mizerie” din ieşirea Mari Britanii din Uniunea Europeană. „Vestea bună este că minunata Mare Britanie va avea curând un nou prim-ministru. Deşi mi-a plăcut în totalitate extraordinara vizită de stat de luna trecută, cel mai impresionat am fost de regină”, a spus Trump.

VIATenews
SURSĂMediafax
SHARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.