Duminică începe al optulea și ultimul sezon din Game of Thrones, unul din cele mai de succes și premiate seriale, cu milioane de fani în întreaga lume.

Dincolo de dragoni, cavaleri, regine sau nepătați, Game of Thrones și lumea din Westeros au o componentă economică puternică, atât în lumea reală cât și în lumea imaginației lui George RR Martin.

În lumea reală, serialul înseamnă nu numai audiență, ci și turism. Filmat în Croația, Irlanda de Nord și Islanda a dus la o creștere impotantă a încasărilor din turism. Este cazul Dubrovnik, care, după apariția începând cu sezonul doi, a înregistrat 244.000 de turiști, care au cheltuit 126 de milioane de euro. Anul trecut numărul turiștilor a crescut la circa 2 milioane, într-un oraș cu 42.000 de locuitori.

Serialul a beneficiat și de sprijinul financiar al guvernului Irlandei de Nord, care estima că beneficiile aduse economiei locale depășesc 100 de milioane de dolari.

Câștigurile au fost și de altă natură: expresia „Winter is Coming” a intrat nu nu numai în vorbirea populară, ci și în discursurile de la Casa Albă sau negocierile pentru Brexit. Arya a devenit unul dintre cele mai populare nume în Marea Britanie, la colegiul Berkeley se studiază limba Dhotaki și se înregistrează o creștere a interesului tinerilor pentru studiile medievale.

Economic vorbind, dragonul este cea mai importantă valoare a lumii din Game of Thrones, pentru că reprezintă nu numai cele mai puternice creaturi ci și cea mai importantă monedă. Daenerys a oferit o valoare, la un moment dat, unui pui de dragon, oferindu-l unui negustor pentru 8.000 de sclavi și 5.000 de nepătați.

Sub forma monezii de aur, un dragon valorează 30 – 210 monezi de argint și între 1.470 și 23.520 de monezi comune.

Cum se câștigă banii? Dacă ești cavaler, la turnee: 40.000 de dragoni pentru câștigător, 20.000 de dragoni pentru locul doi și 20.000 de dragoni pentru cel mai bun arcaș. Mercenarii sunt plătiți cu 100 până la 1.000 de dragoni, în funcție de misiune. Un căpitan de navă primește 44 de dragoni pentru o zi de folosire a navei sale, iar Stannis Baratheon a plătit 30.000 de dragoni pentru 24 de nave închiriate pentru o lună.

Dimensunea financiară a Westeros-ului este dată de Banca de Fier, cea care a finanțat tronul de fier cu 3 milioane de dragoni, alături de Lannisteri, cu 2 milioane și Credința celor Șapte, cu 1 milion de dragoni. Economiștii au calculat că după venirea pe tron a lui Robert Baratheon cheltuielile coroanei au explodat, iar veniturile din taxe au scăzut.

Apropierea iernii a dereglat economia agrară a regatului, recoltele fiind din ce în ce mai slabe, de unde o penurie de hrană.

Interesantă este și dinamica bogăției diferitelor case din cărți și serial.

Targaryenii au beneficiat masiv de prezența celor trei dragoni, care i-au dus de pe locul 9 în topul averilor pe primul loc. La poziția actuală a contribuit și cuceririle lui Daenerys – armata pe care a creat-o, orașele și fortăreața Dragonstone sau chiar dobândirea controlului Casterly Rock, sediul Lannisterilor.

Lannisterii au pornit pe prrimul loc, dar acum au căzut pe locul doi: și-au pierdut castelul, minele de aur au secat, iar acum Cersei a angajat un credit uriaș la Banca de Fier pentru a angaja o armată de 20.000 de mercenari.

Casa Arryn se menține pe locul 3 în topul averilor, beneficiind de bogățiile și securitatea oferită de Vale și de poziția strategică a portului Gulltown.

Casa Stark, chiar dacă a trecut prin cele mai mari nenorociri, se menține pe locul 4, după recucerirea Winterfell.

Greyjoi a început pe locul 5, dar a coborât pe 7; Euron Greyjoi avansa o flotă de 1.000 de nave la finalul sezonului 6, dar numărul pare fi o figură de stil. Dar scindarea casei costă, chiar dacă vasele sunt un bun prețios.

Casa Martell este puternic slăbită după ce multe din personaje au dispărut, dar relativa stabilitate a regiunii Dorne, vinul și navele o mențin pe locul 6.

Casa Tully a pornit pe locul 5, beneficiind de poziția centrală și terenul fertil. Dar vasali ticăloși cum a fost Walder Frey i-au lăsat pe Tully fără sprijin și rătăciți într-un conflict cu final nedeslușit. Coboară pe locul 7.

Casa Baratheon se menține pe locul 8, supraîndatorată de nesăbuința lui Robert și de aventura lui Stannis, și depinde de evoluția lui Gendry, fiul nelegitim al lui Robert.

Cea mai mare cădere o înregistrează casa Tyrell, care a plecat pe locul 2 și ajunge pe 9. Aveau o avere care concura cu a Lannisterilor și o armată uriașă. Dar dispariția lui Lady Olenna, a lui Maergaery și a lui Loras a risipit influența și averea casei.

VIATenews
SURSĂMediafax
SHARE

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.