România ar putea adera la zona euro în următorii 10 ani dacă își va menține același ritm de creștere economică și va reduce discrepanțele dintre diferitele regiuni ale țării, se arată într-o analiză a Erste Group, ce deține în țara noastră Banca Comercială Română (BCR).

“Adoptarea monedei euro a fost o țintă în mișcare pentru România în ultimii zece ani, care nu a fost abordată prea în serios. În lipsa unei agende clare, oficialii s-au mulțumit cu faptul că România trebuie să ajungă la nivelul PIB-ului mediu pe cap de locuitor și că trebuie făcute mai multe eforturi în ceea ce privește îmbunătățirea productivității pentru a crește sustenabil potențialul economic al țării (reformele structurale, creșterea absorbției fondurilor UE, dezvoltarea infrastructurii etc). PIB-ul României pe cap de locuitor a ajuns la 55,8% din cel al zonei euro în 2016, de la 48,2% în urmă cu cinci ani”, se arată în documentul Erste Group.

Analiștii grupului bancar spun că: “În mod evident, dacă țara continuă să câștige 1,5 puncte procentuale pe an față de zona euro și presupunând că punctul de convergență pentru PIB-ul pe cap de locuitor este de 70%, România va avea nevoie de aproximativ zece ani pentru a putea adera la zona euro. În încercarea de a adopta moneda unică, România va trebui să abordeze, de asemenea, diferențele regionale semnificative în ceea ce privește PIB / locuitor”.

Pe de altă parte, analiza arată că singura țară din Europa Centrală și de Est care ia în calcul trecerea la euro în viitorul apropiat este Croația, în vreme ce în Republica Cehă populația se opune adoptării monedei unice europene, iar în Ungaria nu s-a avansat nici o dată oficială în ceea ce privește aderarea la zona euro.

Sursa: Mediafax

SHARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.