Formaţia FCSB a învins, joi, în deplasare, cu scorul de 2-1, echipa israeliană Hapoel Beer Sheva, în runda a treia a grupelor Ligii Europa.

Au marcat: Isaac Cuenca 88’/Harlem Gnohere 70′, 75′.

0-1: Filipe Teixeira pătrunde în flancul drept, îi strecoară mingea printre picioare unui adversar şi încearcă poarta, dar mingea ajunge la Harlem Gnohere, care preia cu spatele la poartă, apoi îşi aşază mingea pe piciorul stâng şi înscrie la colţul lung. Atacantul francez intrase pe teren de aproximativ 20 de secunde.

0-2: Gnohere reuşeşte dubla, cu o lovitură de cap, după centrarea ideală a lui Constantin Budescu, din dreapta.

1-2: Schimb de pase între Elhamed şi Sahar, iar primul pătrunde în flancul drept şi centrează în faţa porţii. Niţă nu poate să intervină, iar Cuenca înscrie din apropiere.

În celălalt meci al grupei G, Lugano a învins, pe teren propriu, Viktoria Plzen, cu scorul de 3-2.

După trei etape, FCSB este lider autoritar în grupa G, cu maximum de puncte. Lugano ocupă locul 2, cu trei puncte, la egalitate cu Viktoria Plzen şi Hapoel Beer Sheva, ultimele două clasate.

Beer Sheva: Goresh – Bitton (Cuenca 74′), Taha, Elhamed, Korhut – Brown, Ogu (Radi 29′), Einbinder – Melikson, Sahar (Pekhart 68′), Nwakaeme. Antrenor: Barak Bakhar.

FCSB: Niţă – Benzar (Enache 25′), Planic, Bălaşa, Momcilovic – Nedelcu, O. Popescu – Man (F. Coman 58′), Budescu, Teixeira – F. Tănase (Gnohere 69′). Antrenor: Nicolae Dică.

Cartonaşe galbene: Melikson 90′, Elhamed 90+2’/F. Tănase 52′, Teixeira 62′, Coman 72′, O. Popescu 90+4′.

Arbitri: Kevin Blom (centru), Charles Schaap şi Joost van Zuilen (asistenţi), Bas van Dongen (rezervă) – toţi din Olanda.

Stadion: Toto Turner – Beer Sheva.

VIATenews
SURSĂMEDIAFAX
SHARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.