Federaţia Internaţională de Fotbal a decis să nu prelungească mandatul şefului Comisiei de Etică, Hans-Joachim Eckert, şi investigatorului Cornel Borbely, cei doi având un rol important în sancţionarea fostului preşedinte al forului, Sepp Blatter, suspendat din activităţile fotbalistice, scrie BBC.

Oficialii forului de conducere al fotbalului le-au recomandat membrilor să nu-i voteze pe cei doi la Congresul care va avea loc, joi, 11 mai, în Bahrain.

Jurnaliştii britanici scriu că investigatorul Cornel Borbely a catalogat decizia forului de la Zurich drept “un pas în spate în lupta împotriva corupţiei” din cadrul FIFA. El a precizat că la comisie sunt analizate “sute de cazuri” de posibile încălcări ale codului de etică, unele vizând membri importanţi ai FIFA, iar alte “câteva sute” fiind în procedura de analiză.

FIFA în vrea, în locul celor doi, pe Maria Claudia Rojas din (Columbia) şi Vassilios Skouris (Grecia). Sepp Blatter a fost preşedintele FIFA timp de 17 ani, până spre sfârşitul anului 2015, când a fost suspendat pentru implicarea în scandalul de corupţie din cadrul forului mondial. El a fost suspendat opt ani din orice activitate legată de fotbal în decembrie 2015, mai apoi suspendarea fiindu-i redusă la şase ani, precum cea a lui Michel Platini, fostul preşedinte al UEFA.

Sursa: Mediafax

SHARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.