Peste 2.500 de gospodării din Munții Apuseni au rămas, marți, fără energie electrică din cauza unor defecțiuni produse de furtună, în vreme ce o casă din satul Vesești, comuna Scărișoara, a fost distrusă într-un incendiu provocat de un trăsnet, iar mai mulți brazi au fost doborâți de vijelie.

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba au declarat corespondentului MEDIAFAX, că pompierii au fost chemați marți dimineața să intervină, în satul Vesești din comuna Scărișoara, pentru stingerea unui incendiu la o casă lovită de fulger.

Zona a fost foarte greu accesibilă, mai ales pentru autospeciale, iar pompierii au ajuns cu mari eforturi și au intervenit în primul rând pentru a nu lăsa focul să se propage la gospodăriile din jur. Casa a fost distrusă, însă nicio persoană nu a fost rănită.

”Încă se lucrează pentru protecția caselor din jur. Accesul a fost foarte greu și din cauza că au căzut brazi pe drumul de acces. Casele de acolo sunt din lemn”, potrivit ISU Alba.

De asemenea, din cauza furtunii, 2.518 de gospodării din comunele Arieșeni, Gârda, Scărișoara, Poiana Vadului, Avram Iancu, Sohodol și Vidra, din Munții Apuseni, au rămas fără energie electrică, mai multe echipaje ale distribuitorului de energie fiind în teren pentru a remedia defecțiunile.

Deocamdată nu se cunosc cu exactitate cauzele defecțiunilor la rețeaua de energie electrică, însă este posibil ca brazii doborâți de furtună să fi atins liniile de tensiune.

Totodată, Poliția Alba transmite că nu sunt blocate drumuri naționale și județene din cauza copacilor doborâți de vijelie.

Autoritatile au instiintat inca de ieri cod galben de ploi si vant; vezi: Atenţionare cod galben de ploi şi vânt pentru patru judeţe

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.