Guvernele României și Bulgariei vor avea, marți, o ședință comună, care se va desfășura la Varna, cei doi premieri, Mihai Tudose și Boiko Borisov, având în program, în cursul dimineții, participarea la inaugurarea unui nou punct de trecere a frontierei, la Lipniţa–Kainargea.

”A patra reuniune a Consiliului de Cooperare la Nivel Înalt România-Bulgaria (ședința comună a celor două Guverne) va evidenția continuarea cooperării consolidate, pe multiple paliere, între cele două ţări vecine, partenere în Uniunea Europeană și aliate în cadrul NATO. Pe agenda ședinței se vor afla subiecte din domenii de interes reciproc, precum cooperarea economică, infrastructura de transport și cea energetică, muncă, afaceri interne, dezvoltarea regională și cooperare transfrontalieră. De asemenea, discuțiile vor viza problematica europeană și perspectivele de coordonare în pregătirea primelor mandate la Președinția Consiliului UE ale României și Bulgariei, mai ales că cele două țări împărtășesc o serie de obiective și poziții comune privind viitorul Uniunii Europene”, se arată într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Potrivit sursei citate, marți va fi adoptată o Declaraţie comună referitoare la ariile principale ale cooperării bilaterale, regionale şi în plan european, euro-atlantic și internațional și vor fi semnate și o serie de documente sectoriale bilaterale.

În contextul acestui eveniment, premierul Mihai Tudose va avea o întrevedere tete-a-tete cu premierul Boiko Borisov, iar oficialii români vor avea o serie de întâlniri bilaterale cu omologii bulgari.

Tot marți, la ora 10.00, premierul Mihai Tudose și ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, împreună cu premierul Boiko Borisov și ministrul Afacerilor Interne din Bulgaria, Valentin Radev, vor participa la inaugurarea unui nou punct de trecere a frontierei, la Lipniţa–Kainargea.

Totodată, prim-ministrul Mihai Tudose va participa, la Varna, la Reuniunea cvadrilaterală a la nivel înalt dintre România, Bulgaria, Serbia și Grecia. Din delegația română vor mai face parte Sevil Shhaideh, viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene, Ion-Marcel Ciolacu, viceprim-ministru, Carmen Dan, ministrul afacerilor interne, Teodor Meleşcanu, ministrul afacerilor externe, Victor Negrescu, ministrul pentru afaceri europene, Toma Petcu, ministrul energiei, George Șimon, ministrul economiei, Ilan Laufer, ministru pentru mediul de afaceri, comerț și antreprenoriat, Alexandru Cuc, ministrul transporturilor, Lucian Șova, ministrul comunicațiilor și societății informaționale, Lia Olguța Vasilescu, ministrul muncii și justiției sociale și Mihai Busuioc, secretarul general al Guvernului.

Guvernele României și Bulgariei au mai avut reuniuni bilaterale în anii 2011, 2014 și 2015, la București, Ruse și Craiova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.