Elevii care au obţinut media 10 la examenul de bacalaureat vor fi premiaţi cu câte 3.000 de lei, stimulente urmând să primească şi absolvenţii de gimnaziu cu nota maximă la evaluarea naţională, potrivit unei hotărâri aprobată de Guvernul în ședința de miercuri.

”Potrivit unei hotărâri adoptate de Guvern, sumele acordate sunt în valoare de 1.000 de lei pentru fiecare absolvent care a obținut media 10 la Evaluarea Națională a elevilor de clasa a VIII-a, respectiv de 3.000 de lei pentru fiecare absolvent de liceu care a obținut media 10 la examenul național de Bacalaureat 2017”, se arată într-un comunicat de presă remis agenției MEDIAFAX.

În 2017, 137 absolvenţi de liceu au obţinut media 10 la examenul de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2017, iar 497 absolvenţi de clasa a VIII-a au obţinut media 10 la evaluarea naţională.

”Susținerea tinerilor capabili de performanțe școlare înalte este un obiectiv al politicilor educaționale promovate de Guvern în acord cu Programul de Guvernare 2017-2020 unde, în Capitolul Politici în domeniul educației, sunt prevăzute măsuri pentru dezvoltarea și implementarea programelor de stimulare a performanței adresate elevilor cu potențial deosebit. Din categoria elevilor cu potențial deosebit fac parte și elevii care obțin media generală 10 la examenele naționale de finalizare a ciclurilor de învățământ gimnazial și liceal”, se mai arată în comunicatul Executivului.

Premiile din acest an sunt identice cu cele acordate în 2016.

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.