Referitor la părăsirea negocierilor de către deputații ALDE, în timpul dezbaterilor din Comisiile reunite ale Camerei Deputaților, deputatul PSD Iulian Iancu a afirmat că a fost o discuție anterioară și cu liderul acestora și cu unii dintre aceștia, astfel că nu le înțelege atitudinea de marți.

Liderul deputaților ALDE, Varujan Vosganian, a declarat, marți, la dezbaterea din comisii a Legii offshore, că parlamentarii formațiunii nu vor vota amendamentele, pentru că nu există un punct de vedere al Guvernului și nici un impact bugetar, după care deputații ALDE au părăsit ședința.

„Eu personal am discutat cu domnul Vosganian. Nu azi (n.red. – marți), săptămâna trecută”, a afirmat Iulian Iancu, marți seara, după încheierea dezbaterilor pe amendamente la Legea offshore în Comisiile reunite pentru industrii, buget şi administraţie din Camera Deputaților. Ulterior, deputatul PSD a precizat că discuția cu Vosganian a avut loc vineri.

„Dumnealui și-a manifestat interesul de a avea două amendamente pe unul dintre cele două subiecte menționate, respectiv să nu existe contracte subsecvente și o intervenție asupra regimului fiscal, altul decât redevențele, și încă un amendament. I-am spus, încă de-atunci, că sunt împărtășite în totalitate și-au fost supuse dezbaterii și sunt preluate. În forma finală, garantându-i că sunt preluate, îi voi prezenta și se va asigura că sunt preluate”, a afirmat Iancu.

De asemenea, a existat, anterior dezbaterilor din Comisiile reunite ale Camerei Deputaților, o discuție între Călin Popescu Tăriceanu și Liviu Dragnea, a precizat Iancu.

„Ce nu pot să înțeleg, și, vă rog, nu-mi cereți să înțeleg, această atitudine de astăzi este stranie. Nu vreau să fac alt comentariu, dumneavoastră puteți să faceți singuri deducții, pentru că, dintr-odată, din moment ce vedem că legea este mai avantajoasă pentru statul român, brusc, s-au creat niște zone de agitație, atât în rândul unor colegi de la PNL, cât și de la USR, dar, mai ales, surpriza mea, de la PNL, dar, iată, apare surpriza și din partea ALDE”, a punctat Iancu.

De asemenea, deputatul PSD a negat că modificările propuse înainte de dezbaterile din Comisiile reunite ale Camerei Deputaților ar fi fost vreo improvizație din partea PSD, așa cum a acuzat deputatul ALDE Varujan Vosganian. Vosganian a făcut aceste acuzații, în timpul discuțiilor din Comisiile reunite ale Camerei Deputaților, menționând că deputații ALDE n-au știut de noile amendamente introduse de Grupul PSD decât marți la ora 10:30, cu două ore înainte să înceapă dezbaterile, și n-au văzut niciun studiu de impact legat de acestea.

„Din moment ce domnul Vosganian a votat în luna iulie, luând la cunoștință toate aceste aspecte, cum s-ar fi putut ca, din iulie, aceste lucruri să devină brusc de neînțeles sau de neacceptat pe acest proiect de lege”, a mai spus Iancu. Deputatul PSD a subliniat că, din iulie până la 2 octombrie, deputații ALDE au avut timp să vadă modificările propuse de PSD.

Legat de ultimele amendamente aduse Legii offshore de către PSD în Comisiile reunite și de observațiile ALDE, Iancu a spus: „Unde ar putea fi riscul, din moment ce vezi că, de fapt, cresc cotele de impozitare, scade limita de deducere. În ambele situații este avantajat statul român. Care este riscul aici?”.

Deputatul PSD a adăugat că au apărut temeri nefondate legate de investitori. „Investitorii n-au de ce să fie îngrijorați, chiar dacă crește procentul statului roman, pentru că ei rămân într-o situație de echilibru și de interes”, a subliniat Iancu.

Investitorii prezenți n-au luat cuvântul în timpul discuțiilor din Comisiile reunite ale Camerei Deputaților tocmai pentru că era o reexaminare a Legii offshore, nu erau discuții pentru realizarea unei legi noi, potrivit deputatului PSD. „Erau modificări pe care și le asumă Parlamentul României din punct de vedere politic”, a precizat Iancu.

Deputatul PSD crede că nu există niciun pericol de destrămare a coaliției de la guvernare, PSD-ALDE, din cauza diferențelor la Legea offshore.

„Nu puteți veni să spuneți că un proiect de lege va pune în pericol o construcție atât de puternică. Fiind o lege atât de importantă pentru România și construită în favoarea României nu cred că vor fi surprize”, a detaliat Iancu, referindu-se la votul de miercuri din Camera Deputaților pentru Legea offshore.

Deputatul PSD crede că Legea offshore va fi adoptată miercuri de Camera Deputaților, iar UDMR va vota în favoarea acestui act normativ. „Spre surprinderea multora, au fost primii care înțeles corect structura legii. Mie mi-au spus că vor vota”, a mai spus Iancu.

Înainte de ședința de marți, deputatul PSD susține că n-a discutat cu deputații UDMR și cu nimeni despre modificările propuse de Grupul PSD.

„Principalul obiectiv al Comisiilor a fost de analiză foarte atentă a textului și a calculelor pentru a nu greși. Ați văzut că anumite lucruri am acceptat să le corectăm, chiar aici în sală cu colegii noștri, tocmai pentru a fi o lege foarte clară și foarte ușor de aplicat”, a precizat Iancu.

Comisiile reunite pentru industrii, buget şi administraţie din Camera Deputaților au adoptat, marți, raportul privind Legea offshore, care stabilește modul de exploatare a gazelor din Marea Neagră, cu noi amendamente, trimițând legea pentru votul final din plenul Camerei. Acest vota este programat pentru miercuri.

Senatul a adoptat, luni, 24 septembrie, Legea offshore, în calitate de prim for sesizat, când a votat raportul pe amendamente, cu 81 de voturi „pentru”, 9 „împotriva” și 15 abțineri. USR a votat împotriva proiectului, iar PNL s-a abținut. Pe 2 august, preşedintele Klaus Iohannis a retrimis Parlamentului, spre reexaminare, această lege.

SURSĂMediafax
SHARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.