Compania IAR Braşov (IARV), cu activitate în repararea şi întreţinerea de aeronave, a înregistrat în primul semestru din 2020 un profit net de 15,4 mil. lei, echivalentul unei scăderi de 57% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, şi afaceri de 159 mil. lei, minus 23%. În perioada ianuarie-iunie 2020 veniturile din exploatare s-au diminuat cu 30% până la 148 mil. lei, în timp ce cheltuielile din exploatare au scăzut cu 48 mil. lei faţă de perioada similară a anului trecut, până la 129 mil. lei, arată datele furnizate de raportarea semestrială a societăţii. La 30 iunie, activele totale ale companiei se cifrau la 310 mil. lei, în scădere cu aproape 9% faţă de perioada similar a anului trecut, în timp ce datoriile curente totale aveau valoarea de 48 mil. lei, faţă de 83 mil. lei la 30 iunie 2019. De la începutul anului, acţiunile IARV înregistrează o depreciere de 21,35%, pe fondul unui rulaj în valoare de 10,1 mil. lei. Compania cu o capitalizare de 287 mil. lei este controlată în proporţie de 64,89% de statul român prin intermediul Ministerului Economiei, restul acţiunilor (35,11%) fiind deţinute de alţi investitori pe piaţa de capital.

(sursa: Mediafax)

SHARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.