Produsul Intern Brut (PIB) al României în primul trimestru din 2018 a fost de 176 de miliarde de lei, în creștere cu 4,2% față de același trimestru din 2017, a declarat marți, la Guvern, vicepremierul Viorel Ștefan, citând „date Eurostat”.

„România, cu 4,2%, este a cincea economie din UE și consemnează o creștere dublă față de media comunicată, care a fost de 2,4%”, a declarat Viorel Ștefan, într-un briefing de presă care nu a fost urmat și de întrebări din partea jurnaliștilor.

Institutul Național de Statistică anunțase, tot marți, o creștere a PIB de 4% pe seria brută și de 4,2% pe seria ajustată sezonier în trimestrul I 2018 față de aceeași perioadă din 2017, fără să menționeze și valoarea PIB. Această valoare (în miliarde de lei prețuri curente) va fi prezentată oficial, de INS, la începutul lunii iunie.

În raport cu trimestrul anterior (IV 2017), în primul trimestru din acest an economia a stagnat, mai arată datele comunicate marți de INS.

Viorel Ștefan a mai spus că „ne dorim ca motorul principal al creșterii economice să fie investițiile”, arătând că afacerile din industrie au crescut cu 13,7% și comenzile cu 15,8%, ceea ce „creează premisele pentru o evoluție pe trend crescător în următoarele trimestre”.

De asemenea, „raportul dintre exporturi și importuri a fost +9,8% exporturi la +10,8% importuri, în scădere față de perioadele similare din anii anteriori, și „ținta noastră este să ajungem la un excedent în anul 2020”, a mai spus Vuiorel Ștefan.

Vicepremierul a mai arătat că investițiile străine directe au crescut de la 1,14 miliarde de euro în T1 2017 la 1,38 miliarde de euro în T1 2018.

Referindu-se la salarii, Viorel Ștefan a prezentat o statistică din care reiese că minimul pe economie a crescut de la 205 euro în decembrie 2016 la 250 de euro în martie 2018, iar mediul pe trieconomie – de la 521 la 581 de euro net.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.