Toate stațiunile de pe litoralul românesc al Mării Negre vor avea apă de cea mai bună calitate, în urma unui proiect pe fonduri europene în valoare de circa 60 de milioane de euro care prevede realizarea unei conducte de 145 de km, care să lege Medgidia de Limanu, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Directorul general al RAJA Constanţa, Felix Stroe, a anunţat, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, investițiile ce urmează a fi derulate de companie în cadrul Programului Operațional Infrastructura Mare (POIM) 2014 – 2020, ce prevede, între alte obiective, extinderea şi modernizarea rețelelor de apă şi de canalizare, construirea și modernizarea stațiilor de tratare a apei potabile şi a stațiilor de epurare, creşterea calității serviciilor publice de apă şi canalizare.

„Am depus aplicația financiară pentru Programul Operațional de Investiții Mari. Valoarea totală a acestui program depășește 650 de milioane de euro. Și cu siguranță vom face absorbția de 100 la sută”, a spus Stroe, precizând că acest program a fost apreciat de Jaspers, consultantul angajat de UE pentru proiectele de mediu din România, ca „fiind cel mai mare de specialitate făcut vreodată în Uniunea Europeană”.

În cadrul acestei aplicații este prevăzut și un proiect extrem de important pentru tot județul, în special pentru zona de litoral, respectiv realizarea a 145 de kilometri de conductă, ce urmează să lege Medgidia de Limanu, o investiție de peste 60 de milioane de euro, fără TVA.

Stroe spune că acest proiect a fost conceput timp de aproximativ trei ani, fiind realizat deoarece zona de sud a litoralului este în pericol să rămână fără apă.

„În cadrul acestui program (POIM – n.r.) ne mândrim cu cel mai important proiect – Sistemul Regional Constanța. Așa ceva s-a mai făcut înainte de 1989, când s-a construit turismul pe litoralul românesc. Suntem în pericol să rămânem fără apă în partea de sud a județului, în partea de litoral. Atunci noi am gândit (…) realizarea a 145 de kilometri de magistrală de aducțiune, de la Medgidia la Limanu. O investiție de peste 60 de milioane de euro fără TVA”, a declarat directorul RAJA Constanța.

Potrivit lui Stroe, a fost aleasă zona localității Medgidia pentru că în aria respectivă se găsește cea mai multă și cea mai bună apă de subteran de la noi din țară.

„Luăm apă de cea mai bună calitate. În zona Medgidiei se găsește cea mai mare sursă de apă potabilă, subterană, din România. Analizele au arătat că este cea mai bună din România. Și tot ce înseamnă localități de pe litoral vor avea apă de cea mai bună calitate, într-un sistem nou-nouț, care va dura zeci de ani”, a mai spus Felix Stroe.

În ceea privește municipiul Constanţa, directorul RAJA a declarat că au fost prevăzute investiții în valoare totală de peste 91 de milioane de euro, cu TVA, acestea urmând să fie realizate atât în sistemul de alimentare cu apă, cât și în cel de canalizare menajeră.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.