Jose Mourinho şi-a făcut bagajele şi urmează să părăsească oraşul Manchester, după ce a fost pus pe liber de Manchester United.

La prima apariţie publică după anunţul clubului, Mourinho nu a dorit să ofere explicaţii. „The Special One” şi-a luat rămas bun de la reporterii aflaţi în jurul maşinii în care se afla.

„Bye guys” (n.r Pa, băieţi). Doar atât s-a limitat să spună Jose Mourinho după ce a rămas fără echipă. Din primele informaţii, interimatul va fi asigurat de Michael Carrick, fostul mijlocaş care s-a retras la finalul sezonului trecut şi a îmbrăcat haina de antrenor secund al lui Mourinho, el urmând să stea pe bancă până la finalul acestei stagiuni.

Jose Mourinho nu mai este, începând de marţi, managerul lui Manchester United, după cum a anunţat clubul de pe Old Trafford într-un comunicat oficial: „Manchester Unite anunţă că managerul Jose Mourinho a părăsit clubul. Decizia are efect imediat! Clubul doreşte să-i mulţumească lui Jose pentru munca depusă în mandatul său la Manchester United şi îi urează tot ce e mai bun în viitor. Un manager interimar va fi numit până la finalul sezonului, timp în care clubul va demara procesul de găsire a unui nou manager”, se arată pe site-ul oficial al clubului.

Deşi a cheltuit peste 500 de milioane de euro pe transferuri, Mourinho nu a reuşit să se ridice niciodată la nivelul aşteptărilor create de fanii lui Manchester United. Acum, United se află la 19 puncte în spatele liderului Liverpool şi are cele mai proaste statistici defensive din ultimii 56 de ani. Pe lângă rezultatele nefaste, „Specialul” a avut multe conflicte cu jucătorii importanţi şi s-a contrat public cu conducerea clubului.

Jose Mourinho a ajuns la Manchester United în mai 2016 şi a condus 144 de meciuri ca manager al „diavolilor”. Mai avea contract până în 2020, dar pleacă de pe Old Trafford cu trei trofee câştigate, Cupa Ligii Angliei în sezonul 2016/2017. Europa League (2016/2017) şi Supercupa Angliei (2016/2017). 84 de victorii, 32 de egaluri şi 28 de înfrângeri e palmaresul lui Mourinho la Manchester United.

VIATenews
SURSĂMediafax
SHARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.