Laserul de la Măgurele, cel mai puternic din lume, a fost asamblat și testat în forma finală. Ultimele test au constat în analiza funcționalității acestuia și furnizarea unei puteri de 3 petawatts, urmând ca în următoarele luni să ajungă la capacitatea maximă de 10 petawatts.

„S-a finalizat instalarea întregului sistem și a fost testat pe componente. Săptămâna trecută a fost testat sistemul ca funcționalitate și s-a obținut puterea de 3 PW intermediari din acei 10 PW, care se vor obține anul viitor. Altfel spus, acum am terminat asamblarea miilor de componente și testarea acestuia”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Nicolae Zamfir, directorul proiectului Extreme-Light Infrastructure – Nuclear Physics (ELI-NP) de la Măgurele.

Domeniile în care ar putea avea un impact cercetarea desfăşurată la Măgurele, prin acest proiect, sunt numeroase, printre acestea regăsindu-se fizica, astronomia, dar și medicina.

„Se va studia ce se întâmplă când interacționează lumina puternică cu materia, în urma acestui studiu se vor genera particule accelerate, se vor studia particulele și proprietățile acestora, care dincolo de studiul fenomenului fizice și a noilor legi care guvernează această interacție, sunt planificate și o serie întreagă de cercetări aplicative. Aceste fascicule vor fi folosite în medicină, în gestionarea materialelor nucleare, în testarea diverselor materiale, în special a celor care sunt folosite în misiuni spațiale”, a mai spus Nicolae Zamfir.

La acest proiect, lucrează 170 de cercetători aduși din 26 de țări. Zamfir susține că deși numărul angajaților este mic, proiectul nu se află în întârziere.

„Nu avem cercetători suficienți, suntem într-un proces continuu de evaluare a aplicațiilor (n.r. – CV-urilor). (…) Echipa ELI-NP are acum 170 de membri, sunt cercetători care au venit din 26 de țări ale lumii, însă majoritatea sunt români. (…) Plănuim ca în momentul când laserul va fi operațional, să fie 320 de membri în echipă. (…) Calendarul proiectului se respectă, suntem exact la etapa în care ne-am propus. Nu este niciun fel de întârziere la laser”, a adăugat Zamfir.

Sistemul laser depășește cu mult cele mai performante astfel de echipamente existente în momentul de față.

Denumit pe scurt „Laserul de la Măgurele”, ELI-NP este format din două componente: prima este formată din două lasere de mare putere (două braţe a câte 10 petawaţi fiecare, 10 petawaţi însemnând 10% din puterea Soarelui), şi un generator de radiaţii gamma cu caracteristici performante.

Ideea de ELI-NP ( Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics) s-a născut în 2005, la iniţiativa comunităţii europene a cercetătorilor laserişti şi în principal a cercetătorului francez Gérard Mourou. În perioada 2009-2010 au fost analizate propunerile de proiecte la nivelul Comisiei Europene, fiind vorba de 40 de laboratoare din 13 ţări. Câştigătorii au fost România, Republica Cehă şi Ungaria. Proiectul din România costă 293 de milioane de euro fără TVA (356 milioane cu TVA), o parte din bani fiind alocaţi de Comisia Europeană şi restul din bugetul guvernului român.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.