Marți seară, 30 aprilie, a avut loc prima semifinală din Liga Campionilor. În capitala Angliei, la Londra, a avut loc manșa tur din această fază a competiției între Tottenham și Ajax Amsterdam. Partida s-a încheiat 1-0 pentru olandezi, iar calificarea se va decide pe 8 mai pe „Johan Cruijff Arena”.

Ajax a deschis tabela de marcaj. Mijlocașul în vârstă de 22 de ani Donny van de Beek a înscris în minutul 15 al partidei.

În minutul 31, Tottenham a primit o lovitură dură, l-a pierdut pe Vertonghen, care la o lovitură liberă a echipe sale, el și coechipierul lui Alderweireld s-au lovit cap în cap din dorința de a juca mingea. Vertonghen a suferit, cel mai probabil o fractură de piramidă nazală. Fotbalistul a primit îngrijiri medicale, a vrut să continue, dar nu pentru mult timp, pentru că i s-a făcut rău și a ieșit.

Tottenham a fost la un pas să restabilească egalitatea prin Alderweireld, care a reluat bine cu capul, din interioul careului, după o lovitură liberă executată de Trippier de pe dreapta, dar mingea a trecut puțin peste transversală.

În repriza a doua, în minutul 50 Dele Alli a șutat din voleu, din interiorul careului, dar Onana a fost pe fază și a reținut.

Ajax a fost aproape să își dubleze avantajul. În minutul 78, Neres a încercat o finalizare la colțul stâng, dar mingea a lovit bara.

S-a încheiat 1-0 pentru Ajax Amsterdam, iar partida retur va fi pe 8 mai, de la ora 22:00.

SURSĂMediafax
SHARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.