După un sezson estival semiratat din cauza epidemiei de coronavirus, dar și tarifelor piperate comparativ cu destinațiile estivale externe, toamna se anunță una cu multe oferte pe litoralul românesc. Nimeni nu poate estima cât de mult vor compensa pierderile din vârful de sezon tarifele speciale care intră în vigoare de săptămâna viitoare, însă este bine măcar că hotelierii încearcă o nouă abordare a tarifelor. Vacanțele de pe litoralul românesc vor fi mai ieftine cu 20%, în medie, începând cu data de 23 august, pentru ca după 1 septembrie tarifele să mai scadă încă o dată, urmând să fie cu 40-50%, în medie, mai mici decât cele practicate în acest moment de hotelieri, a anunțat Organizația Patronală Mamaia. Vârful de sezon pe litoralul românesc se încheie în acest weekend, urmând ca din 23 august tarifele hotelurilor să scadă, în medie, cu 20%, fie că este vorba de structuri de cinci stele, de patru, de trei, de două sau de o stea. Un alt prag de reduceri pe litoral va fi la 1 septembrie, când vacanțele vor fi cu 40-50% mai ieftine decât în acest moment.

O stea, o sută de lei

Din 23 august, o cameră dublă într-un hotel de patru stele din Mamaia va putea fi închiriată cu prețuri pornind de la 400 de lei pe noapte, un hotel de trei stele va avea tariful pe cameră începând de la 250 de lei pe noapte, iar unul de două stele, de la 220 de lei. De la 1 septembrie, turiștii care vor să se cazeze la 4 stele în Mamaia vor plăti începând de la 242 de lei camera dublă pe noapte, la 3 stele, de la 150 de lei, iar un hotel de două stele va putea fi închiriat cu 114 lei camera pe noapte. Sunt și hoteluri mai ieftine decât acestea. Sunt hoteluri care practică chiar și tarife mai mici decât acestea, iar prin programul “Litoralul pentru toți”, care începe în septembrie, vor fi, de asemenea, tarife mai mici, însă pachetele care sunt scoase la vânzare includ sejururi de cinci nopți. “Tarifele mici și vremea foarte bună care se anunță în următoarea perioadă ne fac să credem că în următoarea lună litoralul va avea în continuare turiști. Sunt mulți care au așteptat aceste reduceri. Ne așteptăm să vină turiști care vor să evite aglomerația din sezon și să profite de cele mai mici tarife din an”, a declarat Anca Nedea, directorul executiv al OPMCTA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.