Reprezentantul MAE cu însărcinări speciale pentru procese electorale,Iulian Ivan, a explicat că cele mai multe probleme semnalate în secțiile de votare din străinătate în primul tur al prezidențialelor au fost legate de conexiunea slabă la internet care nu a permis funcționarea corectă a tabletelor.

„Misiunile diplomatice au comunicat câteva aspecte care pot afecta desfășurarea în condiții optime al celui de-al doilea tur de scrutin. Pentru fiecare problemă sau risc identificate, MAE a întreprins demersuri pentru soluționare. Unele misiuni au identificat disfuncționalități ale Sistemului de Monitorizare a Prezenței la Vot cum ar fi nerecunoașterea CNP-ului sau validarea datelor alegătorilor în mod offline. Toate situațiile au fost semnalate AEP și STS în timp util pe parcursul celor trei zile de vot din primul tur de scrutin. (…) Cele mai multe sesizări au fost pe conexiunea dintre tabletă și server, pe date, pentru că sunt țări unde conexiunea operatorilor de date nu este ca la noi în țară și în momentul în care se valida un alegător în sistem apărea un mesaj care indica că tableta este offline”, a declarat, joi, Iulian Ivan, în cadrul unei conferințe de presă susținute la sediul MAE pe tema stadiului pregătirilor organizării celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale în străinătate.

Acesta a precizat că Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a trimis la Chișinău patru routere pentru a amplifica semnalul transmisiei de date, trei tablete la Bruxelles și câte o tabletă la Padova, Birmingham și Donauwörth.

Totodată, misiunile diplomatice și oficiile consulare au subliniat riscul ca reprezentanții partidelor politice să nu se mai prezinte sau să nu mai participe în calitate de membri ai birourilor secțiilor de votare la al doilea tur, risc existent și în cazul președinților, locțiitorilor sau ai altor membri. MAE a solicitat Biroului Electoral Central stabilirea unei proceduri care să rezolve această problemă.

„Din informațiile pe care le avem, se fac înlocuiri ale membrilor de partid care au fost la primul tur și nu vor veni la turul doi. Nu sunt semnale că va fi o masă mare de reprezentanți ai partidelor politice care să nu se mai prezinte”, a declarat Iulian Ivan.

Aceștia pot fi înlocuiți de alegători români de pe plan local care pot veni voluntar să completeze birourile electorale în secțiile de votare pe baza propunerii șefilor de misiuni diplomatice.

De asemenea, potrivit reprezentantului Ministerului de Externe, a fost semnalată în continuare problema privind timpul îndelungat de așteptare a răspunsurilor din partea BESVS, atât cu privire la solicitările președinților birourilor secțiilor de votare privind înlocuirea, completarea, suplimentarea componenței biroului electoral cât și confirmarea corectitudinii proceselor verbale finale ale rezultatelor votării.

Pentru al doilea tur, MAE a suplimentat spațiul alocat BESVS prin punerea la dispoziție a unui spațiu suplimentar în cadrul aceluiași sediu, a asigurat dotarea logistică necesară și a crescut resursa alocată ca personal tehnic auxiliar. MAE a alocat la primul tur pentru BESVS 45 de persoane iar pentru al doilea tur Ministerul are în vedere 75 de persoane care sunt organizate pe schimburi, pentru a asigura permanența de joi până marți.

MAE a transmis Autorității Electorale Permanente numărul necesar de buletine de vot, peste 4,6 milioane, și cel al timbrelor autocolante, de peste 2,8 milioane. Numărul de buletine de vot solicitate de misiunile diplomatice pentru turul doi este mai mare cu 107.068 decât pentru primul tur.

MAE a solicitat BEC posibilitatea tipăririi buletinelor de vot pe plan local în secțiile în care nu vor ajunge, joi, materialele pentru vot. Secțiile de votare unde nu pot fi predate buletinele de vot sau există riscul ca acestea să nu ajungă sunt în Angola, Canada, Cuba, Irak, Iran, Siria și Venezuela. Fluxul de alegători în aceste secții la primul tur al alegerilor a fost redus, a explicat Ivan.

Există trei secții de votare pentru care s-a stabilit o locație diferită pentru turul al doilea: 153-Monaco, 256- Patra, 396-Sesto San Giovani. De asemenea, după primul tur de scrutin, „ca urmare a unor situații obiective, MAE a solicitat AEP modificarea adreselor a patru secții de votare: 178-Leipzig; 734-Madrilejos; una din cele două secții de la Plymouth-578 va fi relocată la Londra, Edgware; 294-Ladispoli”, a mai afirmat reprezentantul ministerial.

MAE a alocat 89 de diplomați pentru a face parte din birourile secțiilor de votare din străinătate.

Iulian Ivan a mai precizat că Biroul Secțiilor de Votare din Străinătate a desemnat 95 de secții care să poată îndeplini și atribuțiile de vot prin corespondență.

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a transmis, miercuri, că numărul total al alegătorilor înscriși în listele electorale permanente în străinătate este de 715.064 de cetățeni români cu drept de vot la alegerile din al doilea tur al prezidențialelor.

Turul al doilea al alegerilor prezidențiale are loc duminică. Românii din străinătate pot vota timp de trei zile, între 22 și 24 noiembrie. Candidați în al doilea tur de scrutin sunt Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă.

VIATenews
SURSĂMediafax
SHARE

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.