Comisia Europeană a clasat 12 proceduri de infringement la adresa României şi s-a desistat într-o clauză aflată pe rolul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în perioada 4 mai – 18 iunie 2018, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Nota privind stadiul acțiunilor în constatarea neîndeplinirii obligațiilor declanșate de Comisia Europeană împotriva României a fost prezentată în ședința de joi a Guvernului, anunță MAE, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

În perioada de referință, Comisia Europeană a clasat 12 proceduri de infringement, a suspendat decizia de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene într-o cauză și s-a desistat într-o cauză aflată deja pe rolul instanței europene, iar aceasta din urmă va fi radiată.

Documentul conține informații detaliate referitoare la acțiunile privind neîndeplinirea obligației de comunicare a măsurilor naționale de transpunere a directivelor UE și la acțiunile privind transpunerea sau aplicarea incorectă a dreptului UE, fiind evidențiate și demersurile necesar a fi realizate de către instituțiile de linie cu atribuții în domeniu.

Nota cuprinde și rezultatele înregistrate în perioada 4 mai – 18 iunie 2018 în procedurile de transpunere și aplicare a actelor legislative ale Uniunii Europene.

De asemenea, au fost notificate Comisiei Europene măsurile de transpunere a trei directive europene și a fost închis favorabil un dosar EU Pilot.

„România realizează demersuri active pentru a asigura transpunerea legislației europene în cea națională. La nivelul MAE, am urmărit și am reușit să creștem gradul de conștientizare la nivelul instituțiilor și autorităților publice a particularităților procedurilor de infringement și să accelerăm adoptarea actelor normative de transpunere. Împreună cu instituțiile competente în domeniile care fac obiectul acțiunilor, am întărit dialogul instituțional cu reprezentanții Comisiei Europene și am instituit și instituim acele măsuri necesare pentru evitarea sesizării Curții de Justiție a Uniunii Europene și pentru evitarea pronunțării unor
hotărâri de condamnare a statului român“, a declarat Cristian Winzer, secretar de stat pentru relații interinstituționale și juridice în cadrul MAE.

Ministerul Afacerilor Externe exercită, în numele Guvernului, prerogativele de Agent guvernamental în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene, a Tribunalului Uniunii Europene, a celorlalte instituții ale Uniunii Europene, asigurând reprezentarea juridică în cadrul procedurilor prevăzute la art. 258–260 din TFUE, în legătură cu, după caz, etapele precontencioase şi contencioase ale respectivelor proceduri.

Totodată, MAE realizează coordonarea interministerială în vederea transpunerii directivelor UE, precum și coordonarea procesului de notificare electronică a legislației naționale care transpune dreptul UE. Responsabilitatea transpunerii și aplicării actelor legislative UE revine, în mod exclusiv, instituțiilor și autorităților publice cu atribuții în domeniul care face obiectul de reglementare al actelor respective.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.