Mare parte din apa din lacurile și oceanele care au existat în trecut pe Marte ar fi fost absorbită de rocile de pe planeta roșie, potrivit rezultatelor unui nou studiu publicat în revista Nature, citat de AFP.

Potrivit unor studii anterioare, o parte din apa în stare lichidă de pe Marte a fost măturată în spațiu, de puternicele vânturi solare, atunci când câmpul magnetic al planetei a fost distrus, în urmă cu aproximativ 4,2 miliarde de ani, în timp ce o altă parte a fost captată sub stratul de gheață de la suprafață.

Încercând să descopere ce s-a întâmplat cu restul de apă, cercetătorii s-au folosit de modelările științifice și au ajuns la concluzia că “rocile bazaltice de pe Marte pot absorbi cu 25% mai multă apă decât cele de pe Terra. În consecință, au atras apa de la suprafața marțiană în interiorul planetei”, potrivit unui comunicat emis de cercetătorii de la Oxford University, autorii noului studiu.

Ca și pe Terra, anumite reacții chimice pot transforma mineralele dintr-o rocă, ce poate respinge sau atrage apa, spune cercetătorul Jon Wade, coautor al studiului.

Însă rocile marțiene, având o compoziție diferită, sunt mai eficiente în a absorbi apa. Unele dintre acestea ar fi reacționat la contactul cu apa de la suprafața planetei, absorbind o parte din aceasta în structura lor minerală. “Apa nu mai este lichidă, ci legată fizic de mineralele din rocă,”, a explicat Wade, adăugând că singura modalitate de a obține apa dintr-o astfel de rocă ar fi ca această să fie topită.

În etapele incipiente ale Pământului, rocile hidrofile formate în mod similar ar fi plutit la suprafața extrem de fierbinte a planetei până când s-au topit, eliberând apa conținută în structura lor.

Însă, pe Marte, nu toate aceste roci s-au topit. O parte din apă ar fi rămas captată în aceste roci, care s-au scufundat în mantaua planetei.

Apa în stare lichidă este o condiție a existenței formelor de viață așa cum sunt ele cunoscute în prezent. Deși acum este uscată și prăfuită, Marte ar fi fost în trecut o planetă umedă.

În 2015, NASA a anunţat că au fost descoperite dovezi ale prezenţei sărurilor hidratate pe Marte, precizând însă că nu au fost găsite probe directe ale prezenţei apei în stare lichidă pe planeta roşie. NASA a precizat atunci că fâşiile de săruri hidratate pe care le-a descoperit pe versanţii craterelor de pe Marte au fost “create de fluxuri de apă în stare lichidă”.

VIATenews
SURSĂMediafax
SHARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.