Un nou front atmosferic rece afectează în această săptămână Marea Britanie, Irlanda, Peninsula Iberică și Franța, fiind preconizate ninsori, ploi abundente, vânt puternic și temperaturi extrem de scăzute până sâmbătă, relatează site-urile BBC News și The Local.

Oficiul britanic de meteorologie (Met Office) a anunțat condiții meteorologice severe în perioada 28 februarie – 3 martie, cu vânt puternic şi precipitații semnificative sub formă de ninsoare.

În cursul zilei de miercuri, stratul de zăpadă va atinge între 15 și 40 de centimetri în Scoția, nordul Angliei, regiunea East Midlands (orașele Nottingham, Leicester, Lincoln, Derby și Northampton), estul și sud-estul Angliei, precum și Londra.

Marți, patru persoane au murit, sute de școli au fost închise, iar majoritatea zborurilor au fost anulate. În cursul nopții, temperaturile au atins valoarea minimă de minus 10 grade Celsius.

Marea Britanie se confruntă cu cea mai rece săptămână de iarnă din acest sezon. Avertizarea cod portocaliu este în vigoare cel puțin până sâmbătă.

În Irlanda, serviciul de meteorologie local a emis cod galben și portocaliu de ninsoare și gheață pentru regiunile Dublin, Carlow, Kildare, Laois, Louth, Wicklow and Meath. Zăpadă se va depune în straturi de până la 6-10 centimetri.

Aeroportul Dublin nu a emis avertizări cu privire la posibile perturbări ale zborurilor. Alerta meteo este în vigoare în Irlanda până la 1 martie.

Furtuna Emma a adus începând de marți ploi abundente, zăpadă și vânt puternic în mai multe zone ale Peninsulei Iberice și ale Franței. Miercuri și joi, Emma va afecta coasta nordică a Portugaliei și nord-vestul Spaniei.

Portugalia este sub incidența unui cod portocaliu de ploi torențiale, cantităţile de apă ajungând la 75 de litri pe metru pătrat, depășind media de precipitații pentru o lună întreagă. În plus, vântul va bate cu viteze de până la 80-100 de kilometri pe oră.

O alertă de ninsori puternice a fost emisă pentru 20 de provincii din Spania, iar Lugo, Orense, Valencia și Castellon vor înregistra straturi de zăpadă de peste șase centimetri. Pentru alte 18 provincii au fost emise avertismente de temperaturi extrem de scăzute, inclusiv Catalonia.

Între timp, zonele de coastă din Spania sunt afectate de vântul puternic, iar o însemnată parte a Spaniei va fi vizată de ploi torențiale.

Potrivit Meteo France, în perioada 28 februarie – 1 martie, departamentele Alpes Maritimes, Var și Bouches-du-Rhône se află sub cod portocaliu de vânt puternic, ninsori, polei și temperaturi scăzute.

Aerul arctic din Siberia care afectează Europa de Vest va aduce ninsori abundente în Franța până joi, în zonele sudice și centrale ale țării, care se vor tranforma în averse de ploaie. Ninsoarea va afecta inclusiv coasta mediteraneană, orașele Montpellier, Marsilia și Nisa, fiind așteptat un strat de zăpadă de până la 5 centimetri.

În capitala franceză Paris, ninsoarea va începe miercuri noapte și va continua joi, când este probabil să alterneze cu averse de ploaie. Stratul de zăpadă preconizat este de 5-10 centimetri, fiind așteptate perturbări semnificative privind transporturile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.