SSC Farul Constanța susține astăzi cu începere de la ora 12, în deplasare,  meciul împotriva formației ASU Poli Timișoara, din cadrul etapei cu numărul zece din Liga a 2-a. Partida va fi găzduită de stadionul Dan Păltinișanu.

Noul manager al echipei de la malul marii, ex dinamovistul, Ionel Dănciulescu, a postat un filmuleț de încurajare pentru jucători și antrenorul Petre Grigoraș înaintea partidei cu timișorenii, chiar  pe pagina oficială de Facebook a clubului.

“Bună seara, domn profesor (n.r. Petre Grigoraș), bună seara, băieți! Vreau să vă transmit multă baftă pentru partida de mâine. De săptămâna viitoare, voi fi și eu alături de voi, iar toți cei care vom fi implicați în acest proiect important al fotbalului românesc, Farul Constanța, să aducem această echipă acolo unde îi e locul. Multă baftă și forza Farul!, a spus Ionel Dănciulescu, fost mare atacant și ultima dată oficial la Dinamo București.”

Înaintea partidei, formația de pe litoral se află pe locul 14 cu 9 puncte acumulate până în acest moment.

(Sursa foto: https://www.facebook.com/FotbalClubFarulConstanta/)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.