Selecţionerul echipei naţionale a Turciei, Mircea Lucescu, a declarat, joi, că îl susţine pe Ionuţ Lupescu la alegerile pentru preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal, care vor avea loc pe 18 aprilie.

Chiar dacă spune că nu are nimic împotriva actualului preşedinte, Răzvan Burleanu, Lucescu recunoaşte că FRF are nevoie de un conducător mai experimentat.

“Îl susţin pe Lupescu pentru că e momentul ca în fotbalul românesc să apară un om care este legat de acest fenomen şi este acceptat de marea masă a suporterilor. Burleanu din punct de vedere administrativ a mişcat destul de multe lucruri, dar este nevoie de un consens. Ionuţ a trecut prin toate, îl cunosc atât de bine, l-am promovat la 16 ani. A jucat în Bundesliga şase ani, a simţit şi ce înseamnă să fii antrenor, a plecat pe direcţia administraţiei şi a reuşit, la UEFA s-a comportat foarte bine. Am văzut ce relaţie avea cu Platini. S-a descurcat foarte bine, a reuşit să-şi facă prieteni şi colaboratori printre antrenorii europeni. A venit momentul să preia fotbalul românesc, federaţia, şi să o ducă mai departe. Îl susţin fără să fiu împotriva lui Răzvan Burleanu. A fost considerat un intrus Burleanu. A fost greu să fie acceptat, s-a creat o stare de spirit negativă care nu poate să ajute performanţa. Prea multe certuri, reproşuri, atacuri, critici”, a spus Lucescu la Digi Sport.

Întrebat dacă ar putea reveni ca selecţioner dacă Lupescu va deveni preşedinte FRF, Lucescu a răspuns: “Ştii câţi ani am eu? Cu siguranţă voi fi mai apropiat. Nu, în niciun caz (n.r. – nu voi redeveni selecţioner). E momentul unor antrenori mai tineri să-şi demonstreze valoarea”. În vârstă de 72 de ani, Mircea Lucescu a pregătit echipa naţională a României între 1981 şi 1986.

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.