Rusia își menține angajamentul deplin să respecte tratatul privind interzicerea rachetelor balistice cu rază de acțiune intermediară, după ce Washingtonul a acuzat Moscova de încălcarea pactului, informează site-ul agenției de știri Reuters.

Departamentul american de Stat a anunțat vineri că analizează opțiuni militare, inclusiv dezvoltarea de noi sisteme de rachete balistice cu rază de acțiune intermediară, în replică la ceea ce consideră drept încălcarea de către Rusia a Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare, semnat în anul 1987.

Sergei Riabkov, adjunctul ministrului rus de Externe, susține că aceste acuzații sunt “absolut nefondate”.

Acest avertisment reprezintă prima reacție a Administrației Donald Trump la acuzațiile lansate în 2014 de SUA privind desfășurarea de către Rusia a unei rachete balistice care ar încălca dispozițiile tratatului privind dezvoltarea și utilizarea de rachete cu rază de acțiune între 500 și 5.500 de kilometri.

“Nu sunt susținute de caracteristicile tehnice ale instalației de lansare care chipurile nu ar respecta tratatul sau de datele de telemetrie ale zborurilor. Nimic. Și este de înțeles de ce – pentru că pur și simplu nu există”, a explicat oficialul rus.

Riabkov a adăugat că Moscova își menține angajamentul de a respecta în totalitate tratatul, însă a avertizat că Rusia ar fi forțată să răspundă dacă SUA renunță la pact.

Departamentul de Stat al SUA a sugerat și posibilitatea impunerii unor sancțiuni economice la adresa Rusiei în acest caz.

Riabkov a catalogat drept ridicole “încercările de a înfricoșa (Rusia) cu sancțiuni”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.