Peste 18% dintre români au început să lucreze de acasă ca urmare a epidemiei. Psihologii îi îndeamnă să își delimitezi clar viaţa personală de cea personală. Ionuţ este corporatist şi lucrează de acasă din martie. El a devenit mai productiv cu 30% după ce a transformat toate pauzele de cafea, prânzul şi drumul spre job în muncă propriu-zisă. Însă graniţa dintre viaţa personală şi profesională aproape nu mai există în apartamentul său de două camere. „Am redus foarte mult pauzele din timpul programului de genul mâncat la restaurant, ieşit la cafea, ieşit la fumat şi alte activităţi de genul acesta. Resimt o serie de lipsuri. Apartamentul în care stau nu este adaptat la perioade mari de lucrat de acasă”, a declarat Ionuţ. Conform unui studiu Eurofound, autorităţile din România promovează telemunca, dar nu ţin cont de consecinţele asupra angajaţilor. Nici angajatorul nu e cu mult mai prejos pentru că îi vine mai greu să monitorizeze şi să controleze programul de lucru. Aproximativ 20% dintre angajaţii din România lucrează de acasă. Psihologul Cristina Fulop îi sfătuieşte să nu facă ore suplimentare pentru că tentaţia lucrului de acasă este şi de a prelungi programul la nesfârşit „Să ne organizăm programul astfel încât să avem o distincţie netă între treburile casnice şi activităţile profesionale. Să nu facem ore suplimentare foarte multe pentru că tentaţia lucrului de acasă este şi de a prelungi programul la nesfârşit, de a începe foarte devreme, de a profita de o insomnie, de a merge până târziu în noapte, de a întrerupe programul de lucru în timpul zilei, după aceea consumul este mult mai mare de a reintra în sarcină”, a afirmat Cristina Fulop.

(sursa: Mediafax)

SHARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.