Nave militare din cadrul forţei de reacţie rapidă maritimă a Alianţei Nord-Atlantice au ajuns în Marea Neagră, afirmă surse citate de presa ucraineană şi rusă.

Nave ale Grupului maritim NATO 2 (SNMG2) au intrat în Marea Neagră marţi seară, au declarat surse militare citate de publicaţia ucraineană Dumskaia şi de agenţia rusă Tass.

Este vorba de distrugătorul britanic HMS Duncan şi de fregatele SPS Victoria (Spania), Gemlik (Turcia), FGS Bayern (Germania) şi de alte nave militare mai mici.

Ministrul ucrainean al Apărării, Anatoli Petrenko, declara pe 24 aprilie că Administraţia de la Kiev susţine consolidarea prezenţei navale NATO în Marea Neagră.

Douăzeci şi una de nave militare, zece aeronave de luptă și un submarin participă, în perioada 4-11 mai, la Sea Shield 2018, cel mai mare exercițiu multinațional, organizat în anul 2018, de Forțele Navale Române. Peste 2.300 de militari din Bulgaria, Grecia, Marea Britanie, România, Spania, Statele Unite ale Americii, Turcia și Ucraina vor pune în aplicare proceduri standard NATO de luptă împotriva amenințărilor asimetrice, aeriene, submarine și maritime, conform unui scenariu bazat pe o situație geopolitică fictivă, precizează Forţele Navale române.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.