Nicolae Stanciu (25 de ani) a lăsat Sparta Praga pentru Al-Ahli. Internaţionalul român a ajuns la un acord cu locul 4 din Arabia Saudită, campionat în care se va duela cu Al-Shabab şi Al-Hazm, echipe antrenate de Marius Şumudică şi Daniel Isăilă.

Nicolae Stanciu a fost prezentat de Al-Ahli, ocupanta locului 4 din Arabia Saudită. Chiar dacă iniţial au existat zvonuri conform cărora va semna cu Al-Wasl, prin simplul fapt că este impresariat de soţia antrenorului Laurenţiu Reghecampf, Stanciu a ajuns în cele din urmă la un acord cu Al-Ahli. Conform Sport.ro, Stanciu va încasa anual trei milioane de euro la noua sa echipă.

Pe pagina de Twitter a clubului saudit a fost anunţat faptul că Stanciu a semnat un precontract cu Al-Ahli: „Nicoale Stanciu a semnat un precontract cu Al-Ahli. Internaţionalul român va semna ulterior un contract valabil pe trei ani şi jumătate, după ce va efectua vizita medicală. Înţelegerea va fi parafată în următoarele zile”, se arată în comunicatul clubului.

VIATenews
SURSĂMediafax
SHARE

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.