Pelicula ”Fast & Furious Presents: Hobbs & Shaw/ Furios și iute: Hobbs & Shaw” a rezistat în fruntea box office-ului nord-american a doua săptămână, fiind secondat de premiera ”Scary Stories to Tell in the Dark/ Povești de groază de spus pe întuneric”

Cifrele oferite de platforma Boxofficemojo.com arată că al doilea weekend din august a păstrat pe primul loc al încasărilor pelicula de acțiune ”Fast & Furious Presents: Hobbs & Shaw/ Furios și iute: Hobbs & Shaw” cu încă 25,4 milioane de dolari adunate. Performanța filmului care îi readuce ca protagoniști pe ecran pe Dwayne Johnson și Jason Statham e notabilă în condițiile în care jumătate din primele zece poziții ale clasamentului de încasări sunt ocupate de producții care abia au intrat pe ecrane.

Dintre acestea, cel mai bine pare să fi fost primit ”Scary Stories to Tell in the Dark/ Povești de groază de spus pe întuneric”, epopeea horror regizată de norvegianul André Øvredal și produsă de Guillermo del Toro, trăgând linie după primele 20,8 milioane de dolari încasate.

Pe locul trei e ”The Lion King/ Regele Leu”, care și-a mai adăugat în cont 20 de milioane de dolari curate după patru săptămâni pe ecrane.

Locul patru a fost al premierei ”Dora and the Lost City of Gold/ Dora în căutarea Orașului Secret”, aventura de familie scoțând 17 milioane de dolari din buzunarele nord-americanilor.

Noua peliculă a lui Quentin Tarantino, ”Once Upon a Time in Hollywood/ A fost odată la… Hollywood” a coborât două poziții față de săptămâna trecută și a ajuns pe cinci, cu 11,6 milioane de dolari adunate peste încasările din cele trei săptămâni petrecute până acum pe ecrane.

Primele zece poziții ale clasamentului sunt completate de producții ca ”The Art of Racing in the Rain/ Povestea incredibilă a lui Enzo” (8.1 milioane de dolari), ”The Kitchen/ Bucătăria Iadului” (debutând cu 5,5 milioane de dolari), ”Spider-Man: Far From Home/ Omul-Păianjen: Departe de casă” (cu încă 5,3 milioane de dolari), Toy Story 4/ Povestea jucăriilor 4 (4,4 milioane de dolari), pe locul 10 oprindu-se noul documentar despre cei de la BTS, ”Bring the Soul: The Movie” (la 2,2 milioane de dolari).

SHARE

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.