Administraţia din China a permis iniţiativele antreprenoriale private şi îmbunătăţirea nivelului de trai, dar, deşi Occidentul spera că vor fi acordate şi libertăţi civice, acest lucru nu s-a întâmplat, regimul comunist menţinând un control politic strict, comentează cotidianul The New York Times.

O femeie de rând, Gong Wanping, se trezeşte zilnic la ora 5.10 dimineaţă pentru a-şi întreţine fiul, care studiază limba engleză şi chimie. Dacă Li Qiucai, în vârstă de 17 ani, va trece de testul colegiului şi va ajunge la o universitate de top, i se poate îndeplini visul de a deveni manager în domeniul tehnologic şi totul se poate schimba. „El este drumul nostru spre ieşirea din sărăcie”, speră Gong Wanping, declarându-se mândră de succesul economic al Chinei. „Nu îmi pasă de lideri, iar liderilor nu le pasă de mine”, spune ea.

„Gong Wanping şi milioane de chinezi au un aranjament tacit cu Partidul Comunist. Guvernul promite o viaţă bună oricui munceşte din greu, chiar şi copiilor din mediul rural. În schimb, aceştia nu se implică în politică, ignoră protestele oamenilor ale căror case sunt demolate forţat şi acceptă panourile de propagandă politică instalate în oraşe. Ani întregi, analiştii occidentali au crezut că poporul chinez, după ce a îndurat decenii de dificultăţi în timpul regimului Mao, va tolera sistemul partidului unic în schimbul creşterii veniturilor şi apariţiei libertăţilor sociale până în ziua în care noua naţiune prosperă va cere şi libertăţi politice. Dar s-a întâmplat exact invers. Veniturile au crescut, iar liderii autoritarişti din China au consolidat puterea. Preşedintele Xi Jinping ar putea rămâne la putere pe viaţă”, comentează editorialiştii Amy Qin şi Javier Hernandez într-un articol publicat în cotidianul The New York Times sub titlul „Cum exercită liderii Chinei control asupra societăţii: Oportunitate, Naţionalism, Teamă / Pe măsură ce China a devenit mai bogată, Occidentul a presupus că ar urma să apară libertăţi politice. Acum, China este superputere economică, dar s-a întâmplat exact invers”.

Regimul chinez a oferit educaţia ca drum spre mobilitatea socială, a permis iniţiativele private prin înlăturarea preceptelor confucianiste şi marxiste în domeniul comercial şi cultivat naţionalismul puternic. Este imposibil de aflat câţi chinezi contestă sistemul politic, dat fiind că foarte puţini îndrăznesc să se pronunţe în public. Mulţi analişti şi diplomaţi occidentali au început să îşi dea seama că ipoteza reformelor politice din China ar putea fi falsă. „Mentalitatea chineză este foarte practică. Din copilărie, chinezilor li se spune să nu fie idealişti, să nu fie diferiţi. Sunt încurajaţi să supravieţuiască, să intre în competiţie, să exceleze, dar în cadrul sistemului”, explică istoricul Xu Zhiyuan.

Un element de mobilitate socială este educaţia, mai ales examentul de admitere la colegiu, numit gaokao. Deşi gaokao este un simbol al oportunităţilor, este şi un instrument de control social. Teoreticienii cred că este o tactică inteligentă de guvernare împrumuntată din keju, sistemul confucianist de examinare care a selectat funcţionarii guvernamentali în China timp de peste 1.300 de ani. (…) În China modernă, afectată de corupţie, gaokao este considerat relativ corect şi incoruptibil, însemnând că cei care sunt respinşi nu prea pot da vina pe guvern. „Sistemul permite Guvernului să spună: «dacă nu aveţi succes, doar voi sunteţi de vină, nu aţi depus suficiente eforturi. Este vorba de o modalitate puternică de a guverna»”, explică Yong Zhao, profesor la Universitatea din Kansas.

În contextul în care sistemul de admitere în universităţi este avantajos în principal pentru elitele urbane, mulţi tineri din zonele rurale optează pentru a se înscrie în Partidul Comunist. „Acceptarea antreprenorilor privaţi în partid a consolidat o anumită stare a dependenţei reciproce între partidul-stat şi economia privată”, argumentează Kellee Tsai, decanul Facultăţii de Ştiinţe Umaniste a Universităţii din Hong Kong. Chiar şi aşa, regulile concurenţiale au tendinţa de a favoriza companiile de stat.

Un alt element de coeziune socială care favorizează Partidul Comunist este naţionalismul. „Politicile naţionaliste contribuie la coeziunea oamenilor cu partidul, nu între ei”, observă Minxin Pei, profesor la Colegiul Claremont McKenna.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.