O mașină Aston Martin DB5 celebră după ce a fost folosită pentru promovarea peliculei James Bond a fost vândută pentru 6,4 milioane de dolari, arată The Guardian.

Automobilul Aston Martin DB5 care se identifică cu personajul James Bond a fost vândut la licitație. Mașina i-a aparținut lordului Bamford și a fost folosită în campania de promovare a peliculei din seria James

Prețul atins la licitația care a avut loc în California a transformat mașina în cel mai scump exemplar din seria sa. Inițiale DB au fost folosite în onoarea fostului proprietar al companiei Aston Martin, David Brown, între 1947 și 1972.

Un reprezentant al casei de licitații RM Sotheby’s a confirmat recordul: “Suntem mai mult decât încântați și mândri că am stabilit un nou record pentru cea mai scumpă mașină DB5 vândută într-o licitație”.

Mașina vândută este un model cu mai multe modificări gândite în tonul personajului din film. Astvel, autoturismul dispune de o mitralieră Browning calibrul 30 și iar luneta este utilată cu un ecran rabatabil din sticlă antiglonț.

Sean Connery, a condus o mașină DB5 în două dintre filmele dedicate agentului 007 films.

Mașina nu a fost folosită la filmări dar este o replică identică realizată la comanda realizatorilor filmului pentru a fi folosită în evenimentele de promovare ale peliculei ”Thunderball/ Operațiunea Thunderball”, din 1965.

Următorul film din seria „James Bond”, care este regizat de americanul Cary Joji Fukunaga, va fi lansat pe 8 aprilie 2020.

Precedentele două pelicule au fost regizate de Sam Mendes şi au avut cele mai mari încasări din toată franciza: „Skyfall” a generat 1,1 miliarde de dolari la nivel global, iar „Spectre” – 880,7 milioane de dolari.

În „Spectre”, actorul britanic Daniel Craig a interpretat pentru a patra oară rolul agentului 007, după ce a jucat anterior în filmele „Casino Royale” (2006), „Quantum of Solace/007: Partea lui de consolare” (2008) şi „Skyfall/007: Coordonata Skyfall” (2012).

VIATenews
SURSĂMediafax
SHARE

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.