Ordonanța de urgență care a limitat posibilitățile de majorare a pensiilor speciale doar cu rata inflației intră în vigoare de vineri, actul normativ determinând înmulțirea cererilor de pensionare înainte de intrarea în vigoare.

Guvernul României a adoptat, pe 4 august, o ordonanță de urgență care stabilește că pensiile de serviciu nu se vor mai majora, anual, prin raportare la creșterile salariale, ci doar în funcție de coeficientul de inflație, așa cum se procedează, în prezent, în cazul pensiilor reglementate de Legea 263/2010. Actul normativ prevedea, de asemenea, că valoarea netă a pensiei de serviciu nu va mai putea depăși media soldelor/salariilor nete cuprinse în baza de calcul a pensiei.În schimb, niciuna dintre pensiile de serviciu aflate în plată nu va fi micșorată ca urmare a adoptării ordonanței de urgență, transmitea Ministerul Muncii printr-un comunicat de presă.

De asemenea, instituția anunța că baza de calcul nu este modificată și nu intervin schimbări nici în ceea ce privește vârsta și vechimea avute în vedere la data depunerii cererii de pensionare.

Actul normativ reglementează pensiile personalului MAI, al MApN, al serviciilor de informații, cel aeronautic civil navigant profesionist, al Corpului Diplomatic și Consular, al Curții de Conturi, cel auxiliar din instanțe și parchete, al funcționarilor parlamentari, dar și al membrilor Senatului României și Camerei Deputaților. Pensiile magistraților nu sunt incluse pe motiv că acestea au făcut obiectul a două decizii ale Curții Constituționale a României.

Ordonanța de urgență intră în vigoare pe 15 septembrie. “Recomandarea este, totuși, aceea ca personalul din categoriile amintite să rămână în activitate, în condițiile în care Legea 153/2017 prevederi creșteri salariale considerabile pentru următorii ani, care vor genera, implicit, pensii mai mari”, transmitea ministerul.

Recomandarea Ministerului Muncii survenea după ce se intensificaseră solicitările de ieșire la pensie, îndeosebi din sistemul de siguranță națională. Modificarea regimului pensiilor speciale a fost determinată de cunatumul pensiilor speciale care au crescut și mai mult odată cu creșterile salariale decise pentru angajații sectorului public.

Conform unui document obţinut de MEDIAFAX, o parte din pensiile speciale s-a triplat ca urmare a indexărilor aplicate în ultimii ani, astfel, pensii calculate iniţial la valori de 6.500-7.000 de lei lunar, acum au o valoare de peste 20.000 de lei. Astfel o pensie specială, calculată în anul 2010, în baza legii 164/2001 şi a Legii 179/2004, care prevede luarea în considerare a veniturilor din ultimele 6 luni de activitate sau ultima luna de activitate, a stabilit pensia unui fost angajat MApN la cuantumul de 7.475 lei lunar. În baza indexărilor aplicate, care prevăd majorarea pensiei în funcţie de salariul celor în activitate, pensia acestuia a ajuns la o valoare lunară de 20.046 lei.

Un alt exemplu este o pensie calculată în anul 2009 baza aceloraşi legi, 164/2001 şi 179/2004, care avea o valoare iniţială de 6.503 lei și a ajuns la o valoare de 19.065 lei. Cea mai mare diferenţă e reprezentată de o pensie, calculată în anul 2005 la o valoare lunară de 3.366 lei, şi recalculată ulterior conform legilor 164/2001 şi 179/2004, la care s-au aplicat indexările ce stabilesc majorarea cu 50% din creşterea salariului pe funcţie si un procent de 100% din rata anuală a inflaţiei, a ajuns în prezent la valoarea de 15.511 lei lunar.

Pe 30 iulie, Adrian Ţuţuianu, ministru al Apărării la aceas vreme, declara că există magistraţi, inclusiv magistraţi militari, care au pensii de 30-35.000 lei, el arătând că acest lucru nu e normal şi că se vor face corecţii, el arătând că algoritmul de calcul al pensiilor militare va fi păstrat.

„Există o analiză privind situaţia unor pensii care depăşesc nişte lucruri care sunt normale. Ca să putem să dăm un exemplu, există magistraţi, inclusiv magistraţi militari, care au pensii de la 30-35.000 lei pe lună. (…) Vreau să reitez încă o dată câteva situaţii care nu pot continua aşa: pensii de 30-35.000 lei pe lună. Algoritmul de calcul de astăzi permite ieşirea la pensie cu un venit mai mare decât salariul celui care lucrează. Nu cred că este o normalitate acest lucru. Sunt lucruri care trebuiesc clarificate”, a spus Ţuţuianu.

Ministrul Apărării admitea, încă din 26 iulie, că valul de pensionări din Armată are la bază faptul că foarte mulţi militari au auzit că se poate schimba baza de calcul şi că ar putea să ia pensii mai mici, el dând, însă, asigurări că algoritmul va fi menţinut, iar pensiile nu vor scădea.

Iar valul de pensionări nu a afectat doar MApN. Sorin Dumitraşcu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din ANP, a declarat, pe 1 august, că peste două sute de cereri de pensionare fuseseră înregistrate în ziua precedentă, după anunţul privind adoptarea unei ordonanţe de urgenţă de modificare a legii pensiilor speciale. “Doar ieri s-au înregistrat peste două sute de cereri de pensionare în sistemul pensionar. În ultimii doi ani, un angajat din şase a părăsit sistemul”, a declarat Sorin Dumitraşcu.

În aceeași zi, ministrul de Interne, Carmen Dan, preciza că în doar patru zile au fost depuse 700 de cereri de pensionare în cadrul instituției pe care o conduce, precizând că, de la începutul anului, au existat 3.000 astfel de solicitări. „Pensia medie, la nivelul Ministerului Afacerilor de Interne (MAI), se situează la 3.123 de lei. Cea mai mare pensie în plată în acest moment, la nivelul MAI, este de 22.023 de lei și este o pensie pentru un fost secretar de stat”, a spus ministrul.

Pensionările s-au făcut îndeosebi pentru cei cu funcții de conducere astfel încât ministrul Apărării Naționale anunța pe 4 august noi numiri la vârful Armante, pe funcții de conducere, după ce mai mulți angajați care îndeplineau condițiile și-au depus dosarele de pensionare. De la începutul anului, 1288 de cadre militare au ieșit la pensie. De la 1 iulie, 155 de cadre au trecut în rezervă, mai menționa Țuțuianu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.