Pentagonul a derulat un program secret privind investigarea unor obiecte zburătoare neidentificate (OZN), care a costat 22 milioane de dolari, potrivit unei investigații a publicației The New York Times.

Doar un număr mic de oficiali au avut cunoștință de acest program, care a început în 2007 și a fost închis în 2012, după ce oamenii de știință au concluzionat că întâmplările inexplicabile nu sunt în mod necesar dovada vieții extraterestre.

Potrivit unor surse din cadrul Departamentului american al Apărării citate de The New York Times, documente din cadrul operațiunii secrete descriu aeronave neidentificate, cu o formă ieșită din comun, precum și obiecte care planau inexplicabil.

Din bugetul anual de 600 de miliarde de dolari al Departamentului Apărării, 22 de milioane de dolari erau alocate Programului de Identificare a Amenințărilor Aerospațiale Avansate.

Programul secret privind OZN-urilor ar fi fost dezvoltat de către Harry Reid, un senator democrat care a fost liderul majorității din Senat la momentul respectiv. El a declarat pentru New York Times: “Nu mă deranjează, nu îmi e rușine și nu îmi pare rău că am desfășurat acest lucru, am făcut ceva ce nimeni nu a făcut înainte”.

La începutul acestui an, Agenția Centrală de Informații (CIA) a publicat online milioane de documente desecretizare, care includ expertize și rapoarte privind OZN-uri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.