Peste 4.500 de poliţişti sunt pregătiţi să intervină miercuri în zonele afectate de vremea rea. Pe mai multe drumuri din judeţele Harghita, Covasna, Argeş, Gorj, Mehedinţi, Hunedoara şi altele s-a depus zăpadă, iar pe autostrăzile A1, A2, A3 şi A4 carosabilul este umed.

Potrivit IGPR, peste 4.500 de poliţisti vor acționa miercuri pentru limitarea efectelor meteo astfel încât cetățenii sa fie in siguranță.

De marţi seara până miercuri dimineaţă nu au fost înregistrate urmări ale efectelor meteorologice, fiind aplicate 4 sancţiuni contravenţionale pentru lipsa anvelopelor de iarnă şi alte 303 pentru alte abateri comise de şoferi.

Totodată, pe mai multe drumuri naţionale din judeţele Harghita, Covasna, Argeş, Gorj, Mehedinţi, Hunedoara, Bacău, Neamţ, Caraş-Severin, Bistriţa Năsăud, Alba, Bihor şi Suceava este zăpadă.

”Pe restul drumurilor naţionale carosabilul este umed, deşi a nins, zăpada nu s-a depus, iar în zonele cu probleme s-a acţionat cu material antiderapant. Pe Autostrăzile A1, A2, A3 şi A4, cât şi în staţiunile montane de pe Valea Prahovei şi Valea Oltului, de pe DN1 şi DN7, carosabilul este umed, curat şi nu sunt probleme de circulaţie. Nu sunt înregistrate drumuri naţionale cu polei”, arată sursa citată.

Porturile maritime sunt deschise.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o atenţionare meteorologică cod galben de ninsori însemnate cantitativ şi viscol pentru aproape jumătate de ţară, valabilă de marţi, ora 17.00, şi până miercuri, la ora 20.00.

Ninsorile vor fi însemnate cantitativ și local se va depune strat consistent de zăpadă, în seara zilei de marți și în noaptea de marți spre miercuri în Carpații Occidentali, în nordul Carpaților Orientali și vestul Carpaților Meridionali, iar în cursul zilei de miercuri mai ales în zona Carpaților Meridionali.

Vântul va prezenta intensificări cu precădere în zona înaltă, unde rafalele vor depăși 70- 80 km/h, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada.

În sudul Banatului, apoi și în cea mai mare parte a Olteniei și a Transilvaniei vor fi precipitații mixte și depuneri de polei.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.