Președintele executiv al PMP Eugen Tomac a declarat sâmbătă că îi cere premierului Mihai Tudose să îl demită pe ministrul Sănătății Florian Bodog, dar și pe secretarii de stat din Ministerul Sănătății pentru întârzierea adoptării unui act normativ privind problema vaccinării.

Tomac a afirmat că proiectul este întârziat din lipsa unor avize pe care Ministerul Sănătății nu a reușit să le obțină până la ședința de guvern de vineri.

“Am deci să cerem prim-ministrului să demită toată conducerea Ministerului Sănătății. Să-l demită pe ministrul Sănătății și toți secretarii de stat pentru că acești oameni nu au inimă. (…) Ieri guvernul ne-a anunțat că amână legea privind vaccinurile pentru că Ministerul Sănătății nu a fost în stare să obțină avizele. Pentru tot felul de ordonanțe ce țin de clientela politică a PSD, avizele se obțin în două ore, pentru o lege prin care trebuie să rezolvăm o problemă care macină societatea, Ministerul Sănătății nu a fost în stare să obțină avizele din februarie până în august”, a declarat președintele executiv al PMP Eugen Tomac.

PMP îi mai cere premierului Mihai Tudose să înființeze o celulă de criză la nivelul Executivului pentru a combate epidemia, din care să facă parte specialiști în domeniu. Tomac a mai spus că situația este una “de o gravitate rară, pentru că numărul de cazuri de rujeolă cresc cu cel puțin o sută în fiecare săptămână”.

“Această sistuație este una de o gravitate rară, pentru că tot în raportul prezentat pe 26 iulie, aflăm că în luna martie am avut patru mii de cazuri de copii bolnavi de rujeolă, iar la ora actuală sunt aproape 8.500. (…) În fiecare săptămână apar cel puțin încă o sută de noi cazuri de copii care se îmbolnăvesc. Această epidemie nu știe nici de concedii, nici de vară, nici de iarnă. Este o criză reală, pe care Guvernul trebuie să o trateze cu maximă responsabilitate”, a mai spus Tomac.

De asemenea, PMP cere Parchetului General să se sesizeze și să verifice modul în care Ministerul Sănătății a gestionat problema vaccinării la nivel național.

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.