În ultima săptămână, polițiștii Brigăzii Autostrăzi și Misiuni Speciale a Poliției Române au depistat, pe autostrăzile 1, 2 şi 3, 18 bărbaţi şi două femei care rulau cu viteze excesive, cea mai mare viteză, de 214 km/h, fiind înregistrată pe A1.

Pe 28 august, pe A2, poliţiştii au prins un bărbat care circula cu viteza de 181 km/h. În cursul zilei următoare, pe aceeaşi autostradă, un tânăr, de 19 ani, care rula cu viteza de 167 km/h.

Miercuri, 30 august, pe A1 Râmnicu Vâlcea – Deva, aparatul radar a înregistrat un autovehicul care rula cu viteza de 183 km/h, iar pe A3, un altul care circula cu viteza de 185 km/h.

Pe 31 august, un alt conducător auto a fost depistat, pe A3, circulând cu 190 km/h, iar pe A1, alţi trei conduceau cu vitezele de 185, 193, respectiv 195 km/h.

Vineri, 1 septembrie, pe A1, au fost prinși doi șoferi care au depăşit viteza legală, fiind înregistraţi cu vitezele de 181 şi 191 km/h.

În ziua următoare, tot pe A1, au fost depistaţi trei bărbaţi care au călcat pedala acceleraţie peste limita legală, circulând cu viteze cuprinse între 186 şi 198 km/h. Pe A3, un alt bărbat a fost depistat conducând cu 210 km/h, iar o femeie cu 204 km/h.

Duminică, 3 septembrie, pe Autostrada A1, alţi doi conducători auto au rulat cu vitezele de 192, respectiv 214 km/h, iar pe A3, doi bărbaţi au fost depistaţi conducând cu 194, respectiv 202 km/h şi o tânără rula cu viteza de 191 km/h.

“Dintre abaterile conducătorilor auto, o parte au fost filmate și înregistrate de aparatul radar în mișcare, montate pe autospecială neinscripţionată. Oprirea acestora s-a efectuat de o autospecială inscripţionată”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), remis MEDIAFAX.

Șoferii au fost sancționați contravențional cu amenzi între 1.305 şi 2.900 de lei și le-au fost reținute permisele de conducere, pentru 90 de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.