Pompierii constănțeni au intervenit de urgență la o grădiniță de pe strada Ion Rațiu din municipiul Constanța, a cărei curte și dependințele de la parter se inundaseră în urma ploii torențiale ce cade de mai multe ore.

Pompierii constănțeni s-au deplasat, vineri, la o grădiniță de pe strada Ion Rațiu din municipiul Constanța a cărei curte se inundase în urma ploii torențiale. Apa a pătruns și în incintă, în imobil aflându-se mai mulți copii.

Pompierii au ajutat cadrele didactice să-i urce pe copii la etaj, iar apoi au început să scoată apa din curtea și dependințele inundate.

Tot din cauza ploii și inundațiilor generate, la dispeceratul Regiei Județene de Apă s-au înregistrat în ultimele două ore peste 20 de reclamații primite din municipiul Constanța, dar și din Eforie Nord, Mamaia, Agigea, Cumpăna și Năvodari.

 

„Și în Cernavodă, în zona de jos a orașului, se acționează cu două motopompe și o vidanjă, alături de echipele de intervenție ale Primăriei Cernavodă și ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență”, au precizat reprezentanții RAJA.

Peste 30 de pompieri cu motopompe acţionează în Cernavodă, unde 12 gospodării şi mai multe străzi au fost inundate.

De asemenea, din cauza unei avarii, locuitorii din cartierele Domnitorilor și I.D. Chirescu din Cernavodă au rămas și fără apă potabilă. Potrivit RAJA, avaria este determinată de lucrările executate pe strada I.D. Chirescu de către Primăria Cernavodă pentru refacerea rețelei termice, fiind săpat un șanț cu o adâncime de aproximativ 5 metri.

 

„În urma ploilor torențiale căzute, malurile șanțului au cedat pe o lungime de aproximativ 400 de metri, conducând la ruperea racordurilor de canalizare și a branșamentelor de apă de la 15 abonați. Totodată a fost dislocată și conducta de alimentare cu apa DN 100 de pe strada ID Chirescu”. Echipele RAJA intervin pentru refacerea conductei, lucrările urmând a fi finalizate în cursul acestei zile.

Probleme din cauza ploii au fost semnalate și în județul Tulcea, unde o dubă a fost luată de o viitură formată la intersecția DN22 cu DJ229A, în zona Teliţa.

Șoseaua a fost inundată în zonă, dar persoanele aflate în dubă nu au fost rănite. La fața locului s-au deplasat două autospeciale ale ISU Tulcea, care încearcă degajarea drumului, împreună cu utilaje de la Drumuri Naționale. De asemenea, și echipajele poliției sunt la fața locului, drumul fiind blocat din ambele sensuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.