Deputatul PSD Victor Ponta a precizat, luni, că este „foarte bine” că Legea graţierii pleacă de la Senat în forma propusă de Guvern, el întrebându-se de ce nu s-a decis acest lucru de la început şi cui a folosit „tot bâlciul” din ultimele 2 luni legat de acest subiect.

„Foarte bine că ( până la urmă ) Legea (graţierii, n.r.) pleacă de la Senat în formă propusă de Guvern. Dar două întrebări logice tot rămân: de ce nu s-a decis acest lucru de la început?!?! Cui a folosit tot bâlciul ăsta de două luni şi cine are de câştigat şi de pierdut din asta ?!? Poate răspundeţi dvs – eu dacă îmi spun opinia iar mă acuză unii că sunt prea critic”, a scris Ponta pe Facebook.

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a solicitat, luni, ca proiectul de lege privind graţierea să fie votat de Senat în forma venită de la Guvern, el declarându-se nemulţumit de modul în care Comisia juridică din Senat a tratat acest subiect.

„Eu cred că Comisia juridică de la Senat a încurcat destul de mult această lege. Cred că cea mai bună variantă pentru moment este ca legea să plece din Senat aşa cum a venit de la Guvern pentru că s-au schimbat de foarte multe ori acolo şi eu sunt foarte nemulţumit”, a spus Dragnea.

Ulterior, președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunțat luni că Legea grațierii revine la Comisia Juridică din Senat, din cauza amendamentelor adoptate de parlamentarii juriști.

”Am făcut propunerea pentru a adăugarea pe ordinea de zi a proiectului de lege a grațierii, având în vedere că la Comisia juridică s-a întocmit raportul. Punctul de vedere pe care l-am exprimat, al coaliției PSD-ALDE, este că vom cere în plen retrimiterea proiectului la comisie, pentru ca proiectul să fie adoptat în forma avansată de Guvern. E forma pe care o susținem și dorim ca, din această perspectivă, lucrurile să fie extrem de clare, mai ales după turbulențele care au avut loc săptămâna trecută”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, după ședința Biroului Permanent al Senatului.

El a mai spus că liderii PSD-ALDE nu susțin varianta votată în Comisia juridică deoarece au fost aprobate amendamente care ”nu sunt oportune”.

”E adevărat, după aceea s-a revenit la nivelul comisiei, de grațiere extinsă pentru faptele de corupție. Vreau să spun foarte clar, fără niciun fel de echivoc, nu susținem acest punct de vedere. S-au făcut și alte modificări pe care nu le considerăm a fi oportune”, a adăugat Tăriceanu.

Președintele ALDE a precizat că este nevoie de discuții cu reprezentanții CSM și ai Ministerului Justiției, deși la lucrările comisiei juridice aceștia au fost prezenți.

”Există puncte de vedere exprimate și de CSM, care trebuie analizate. Din punctul lor de vedere, sunt anumite prevederi care fac legea să fie inaplicabilă și vrem să facem o discuție la care să invităm și CSM și MJ, pentru a pune aceste lucruri în acord”, a apreciat Tăriceanu.

Termenul de aprobare tacită în Senat este 23 mai.

Sursa: Mediafax

SHARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.